Concurenţă acerbă la PSD Botoşani pentru funcţiile de conducere din cadrul organizaţiei municipale. Alegerile interne sunt programate sâmbătă dimineaţă la Teatrul Mihai Eminescu şi deja 16 social-democraţi şi-au depus candidatura pentru un post de vicepreşedinte.
Florentin Pietraru, Aura Simion, Sergiu Marian, George Bosovici, Tereza Nica, Ady Petruşcă, Mircea Muraru, Silvia Diaconu, Ioan Brânzei, Nistor Trofinov, Teodor Dimitriu, Costel Lupaşcu, Mihai Baltă, Mihai Tincu, Mihaela Huncă şi
Ioan Ştefancu s-au înscris deja în cursa electorală. Sunt în total 16 persoane în condiţiile în care statutul PSD prevede un număr maxim de şapte vicepreşedinţi.
„Democraţia este benefică şi consider că e binevenită pentru că în aceste trei luni trecute de la alegerile locale începusem să-mi tocesc simţurile de de luptă politică. Eu cred în forţa echipei PSD cu care ne propunem câştigarea celor trei colegii pe Botoşani”, ne-a declarat
Ovidiu Portariuc.Viceprimarul Cosmin Andrei face parte de drept din Biroul Executiv Municipal al
PSD Botoşani.
Cam 20 de posturi de şefi scoase la bătaie
Acesta va fi format dintr-un preşedinte, un secretar general (unic candidat Cristina Trofinov), şapte vicepreşedinţi, un trezorier şi şapte-nouă membri, obligatoriu făcând parte din structura de conducere liderii structurilor de tineret, femei şi pensionari.
„E o surpriză, e şi un semn că democraţia funcţionează în PSD, că există concurenţă. Este o competiţie, eu am încurajat pe membri să candideze la funcţii, fie că a fost vorba de organizaţiile locale, acolo unde am avut alegeri - în ultimele două-trei săptămâni în toate organizaţiile locale s-au ales noile birouri executive - sau pentru cei care au oarecare vechime şi experienţă să candideze şi la funcţiile de vicepreşedinte”, a mai spus
Ovidiu Portariuc referindu-se şi la candidatura colegului
Vasile Hălăşanu la funcţia de preşedinte.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV : Primarul are contracandidat la alegerile municipale din PSD : Să îl dezlegăm