Liberalii, cu Roxana şi Viorel: am aripi să zbor și-n semn de prețuire îți ofer un mărțisor
Tineretul Național Liberal (TNL) Botoșani a păstrat tradiția şi a marcat și în acest an venirea primăverii. Alături de junii liberali, în stradă au ieşit şi parlamentarii
Viorel Grigoraş şi
Roxana Anuşcă.
Cu toţii au împărțit trecătorilor, în mai multe zone ale municipiului, mărțișoare personalizate, însoțite de mesajul de
“Cu primăvara-n suflet, am aripi să zbor și-n semn de prețuire îți ofer un mărțisor - 1 martie 2014”. În acest mod, tinerii liberali au vrut să arate că indiferent de problemele cotidiene, pot aduce un zâmbet pe chipul botoșănenilor în semn de prevestire a unui nou început.
“Credem că această acțiune și-a atins scopul, prin faptul că, a oferirea unui simplu mărțișor, oamenii nu au uitat să zâmbească. În următoare perioadă, acțiunile de acest gen vor continua în organizația noastră. Liberi în gândire și atitudine, liberi așa cum toții ar trebui să ne simțim într-o Românie modernă și încrezătoare în forțele proprii, le dorim tuturor: O Primăvară însorită și plină de realizări! ”, a declarat
Sorin Cornilă, președinte municipal TNL Botoşani.
"Femeile trebuie să facă pasul în față, să iasă din umbra bărbatului"
Tot alături de tinerii de la municipiu, dar şi de organizaţia de femei din oraşul reşedinţă de judeţ, deputații PSD Botoşani
Tamara Ciofu și
Mihai Baltă au organizat cu ocazia zilei de 1 Martie mai multe acțiuni. Social-democraţii au oferit flori și mărțișoare botoșănencelor din cartierul Primăverii, Calea Națională, Pietonalul Unirii și zona industrială.
"Scopul acestor acțiuni este acela de a transmite femeilor din municipiul Botoșani că suntem alături de ele și dorim să le sprijinim pentru a deveni o voce din ce în ce mai puternică în comunitatea noastră. Eu cred că femeile trebuie să facă pasul în față, să iasă din umbra bărbatului și să aibă curajul de a-și asuma un rol public mult mai des decât o fac în prezent", a declarat
Tamara Ciofu.
[[banner]]
Deputatul PSD, Mihai Baltă a completat că
“Organizația Municipală PSD a dorit prin aceste acțiuni să aducă un motiv de fericire pentru fiecarefemeie, având în vedere că Ziua de 1 Martie reprezintă pe lângăînceputul primăverii, un simbol al feminității șifrumuseții”.
"Consider că florile și mărțișoare pe care le-am oferit botoșănencelor cu ocazia acestei zile vestesc renașterea naturii și reprezintă un simbol al înălțării sufletelor noastre care aduc noi speranțe, pace în suflet, putere și multe realizări", a arătat T
ereza Nica, președintele Organizației Municipale de Femei.
De asemenea, Anca Zoițanu, președintele TSD de la municipiu, a transmis o primăvară plină de binecuvântări, fericire și dragoste tuturor femeilor din Botoșani.
Mărţişoarele erau, bineînţeles, alb-roşii şi aveau inscripţionat şi numele primarului Ovidiu Portariuc.
Mărţişoare portocalii de la PDL Botoşani
Nici Opoziţia nu a stat în loc de
Mărţişor. În jur de 20 de democrat-liberale au ieşit sâmbătă dimineaţă în oraş pentru a oferi mărţişoare doamnelor, dar şi domnilor întâlniţi în cale, chiar şi poliţiştilor. 2.500 de mărţişoare, portocalii bineînţeles, au fost împărţite pe Marchian, Piaţa Centrală, Calea Naţională.
“Vrem să le dorim doamnelor şi domnişoarelor o primăvară călduroasă, frumoasă şi cu sănătate. Acţiunea este un prilej de a marca începutul primăverii şi vrem să le oferim un mărţişor", a afirmat
Andreea Suhăreanu, preşedintele organizaţiei municipale de femei a PDL Botoşani.
Democrat-liberalele au oferit mărţişoare inclusiv femeilor care vindeau ghiocei.
În fine,
Forţa Civică Botoşani a îmbinat utilul cu plăcutul, oferind mărţişoare în Piaţa Centrală şi totodată strângând semnături pentru alegerile europarlamentare.
VEZI ŞI:
Val de şoferiţe oprite în trafic de poliţiştii rutieri: Am greşit cu ceva? – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Tinerii din PSD au oferit mărţişoare botoşănenilor - FOTOGALERIE