Doi tineri din Saucenița au ajuns în noaptea de marți spre miercuri la Spitalul Municipal Dorohoi cu multiple traumatisme în urma unor agresiuni, potrivit Opinia de Dorohoi.
Unul dintre tineri era plin de sânge şi a fost înjunghiat cu un cuţit de mai multe ori în brate, torace şi chiar şi în fese în timp ce celălalt a suferit un traumatism cranio facial. Potrivit anchetei efectuate de poliţişti scandalul între Constantin Florin D., în vârstă de 19 ani şi Daniel I., în vârstă de 27 de ani s-a datorat consumului de alcool şi a unor conflicte mai vechi.
Poliţiştii spun că totul a pornit de la un pumn dat lui Daniel I. care a scos cuţitul şi a început să-l înţepe orbeşte pe adversar. Poliţiştii au preluat acest caz şi urmează ca în funcţie de poliţia procesuală să facă cercetări pentru stabilirea vinovăţiei.
„În primă fază, cei implicaţi în scandal au fost sancţionaţi contravenţional conform legii 61 cu amendă urmând ca fiecare, în funcţie de poziţia procesuală, să se facă cercetări pentru loviri sau alte violenţe.”, a declarat comisarul şef Marcel Prichici, șeful Poliției municipiului Dorohoi.
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024