Un conflict de proporții a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în apropierea clubului amenajat în Casa Tineretului. Mai mulți tineri s-au luat la bătaie, iar unul este în stare critică la spital.
Totul s-a întâmplat lângă Casa Tineretului în jurul orei 3:00 cu un grup de petrecăreți din comuna Corni în prim-plan.
Tinerii s-au luat la bătaie și unul dintre ei a scos chiar un cuțit cu care l-a înjunghiat pe altul în gât.
Victima are 30 de ani și a fost preluată în stare critică de cadrele medicale, aflându-se la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Toți bătăușii au fost ridicați și transportați la Inspectoratul de Poliție Județean, acolo unde au loc audieri astfel încât în jurul orei 8:00 opt persoane dădeau declarații la IPJ.
Aceasta după ce la fața locului au ajuns pentru cercetări procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și polițiști.
În zona clubului au putut vedea bălți imense de sânge și un salariat din zonă care dis-de-dimineață spăla trotuarul.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
Tatăl băiatului înjunghiat a fost anunțat și s-a deplasat la Botoșani, fiind și el audiat de anchetatori.
Conflictul a fost spontan.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
O nouă alertă meteo: COD GALBEN emis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
PERCHEZIȚII: Doi bărbați reținuți pentru furturi din benzinării comise vara trecută – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Peste 1 milion de euro! Fostul atacant de la FC Botoșani a dat lovitura în Turcia
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile