După doi ani în care, din cauza pandemiei, administrațiile publice locale nu au mai organizat concerte de revelion, anul acesta se revine la situația dinaintea restricțiilor.
Astfel, după ce la precedenta noapte dintre ani am avut doar un foc de artificii, miercuri Primăria Botoșani a anunțat că în seara de 31 decembrie, până dincolo de ora 0:00, va avea loc în Piața Revoluției un spectacol cu artiști din Botoșani, dar și de rezonanță națională.
„Îi așteptăm pe botoșăneni la trecerea dintre ani să sărbătorim împreună în fața Primăriei. Am pregătit un program artistic care sper să fie pe placul tuturor și un foc de artificii la ora 24:00”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Cap de afiș pe scena din Piața Revoluției va fi Anda Adam, care va reveni astfel la Botoșani după ce a mai concertat la September Fest 2018, în Centrul Istoric.
Narcotic Sound, trupa cunoscută pentru piesa ”Dança Bonito” cu aproape 10 milioane de vizualizări pe YouTube și N&D, renumită pentru hiturile de la începutul anilor 2000, acum cu Nick și fără Delia, vor completa aspectul dance al revelionului.
Muzica locală va fi reprezentată de Academia de Arte ”Modus Vivendi” – Ana Maria Bucșă, iar cea populară de Dan Doboș, Ion Paladi și Corneliu Botgros.
Costurile totale ale revelionului de la Botoșani se ridică la 170.000 de lei, din care 100.000 de lei sunt pentru spectacolul propriu–zis, produs de Asociația Samy Music Production din Pașcani, 30.000 de lei pentru scenă, asigurată de HD Music Rental Equipment și 40.000 de lei pentru focurile de artificii, prin SC Mov SRL din Dorohoi.
Consiliul Local Botoșani a aprobat în ședința extraordinară din 18 noiembrie alocarea a 178.000 de lei pentru show-ul nopții dintre ani, diferența până la totalul menționat fiind reprezentată de contribuția la UCMR-ADA – 8.000 de lei, un organism de gestiune colectivă din România acreditat să gestioneze drepturile de autor în domeniul muzical.
În raportul de specialitate aferent proiectului, se arată că, ”având în vedere tradiția organizării unor manifestări dedicate sfârșitului de an, respectiv spectacol de revelion, propunem a se aproba și în acest an desfășurarea unui astfel de eveniment”.
Cel mai cunoscut artist care va concerta la Suceava în noaptea dintre ani este tot Anda Adam, care va avea un recital de 40 de minute. În loc de N&D, vecinii de peste Siret vor avea o trupă care a făcut furori tot în anii 2000, Bosquito, pentru ca tabloul disco să fie completat de Bogdan de la fosta trupă ”Maxim”.
Primăria Suceava va avea o sumedenie de cântăreți de muzică populară: Sorin Filip, Nicolae Vieru, Dana Dăncila, Lucica Păltineanu, Andra Matei, Ghiorghiță Rotaru, Călin Brăteanu, Alexandru Recolciuc, Gabriela Teișanu, Doina Petroaie, Ciprian Petroaie, Clara Hurjui, Lavinia Penciuc și Irina Filip.
Administrația locală din Suceava a atribuit contractul către SC Sprint Media Group SRL din București pentru 440.000 de lei, achiziția exactă fiind de ”servicii de organizare a evenimentelor din Piața 22 Decembrie din municipiul Suceava, cu ocazia Revelionului 2022-2023 (spectacole de muzică, sunet, lumini, scenă, ecrane led și prezentator)”.
Pentru focurile de artificii s-a făcut o achiziție separată, de 42.000 de lei de la SC Elaricom SRL, din municipiul Suceava.
Cumulat, se ajunge la 482.000 de lei, ceea ce înseamnă că revelionul de la Botoșani este de aproape trei ori mai ieftin. Sau cel de la Suceava este de trei ori mai scump, depinde din ce unghi privim lucrurile. Și diferența dintre veniturile proprii este însă una considerabilă, ca să nu mai amintim de faptul că municipalității botoșănene i s-au blocat conturile pentru datoriile falimentarei SC Termica SA, care se ridică la circa 90 de milioane de lei, Guvernul alocând jumătate din această sumă.
În proiectul hotărârii de Consiliu Local privind finanțarea revelionului, primarul Sucevei a justificat repartizarea unor fonduri însemnate prin faptul că, ”revenirea la o viață fără restricții, după perioada pandemică în care toată lumea a trăit cu constrângeri și lipsa socializării, organizarea unui spectacol de amploare este binevenit. Evenimentul se dorește a fi unul de excepție, cu atât mai mult cu cât spectacolul pirotehnic de anul acesta va fi unic”.
”Odată cu creșterea numărului de turiști din municipiul Suceava și implicit din Bucovina, dorim să organizăm spectacole cultural-artistice și un spectacol pirotehnic în centrul emoțional al municipiului Suceava”,
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Acesta a mai justificat necesitatea repartizării unui buget mai generos și prin faptul că, în opinia sa, colindele reprezintă un punct forte în cultura tradițională românească și implicit în cea bucovineană, ”astfel că vor transmite spectatorilor prezenți un mesaj cu înaltă încărcătură emoțională și artistică”.
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024