Doi botoşăneni au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în cazul a doi botoşăneni aflaţi în arest preventiv, primul acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, al doilea pentru tentativă de omor calificat.
Murgu Cezar în vârstă de 43 de ani din satul Coşuleni, comuna Băluşeni este cercetat pentru omor calificat după ce în seara zilei de 10 august 2012 fiind ameninţat cu un cuţit de un consătean, la o unitate de alimentaţie publică din localitate, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o masă din plastic, cu pumnii şi picioarele, cauzându-i leziuni care au dus la deces.
De asemenea, inculpatul Solonariu Cristian Constantin de 37 de ani din localitatea Roşiori, este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor calificat” după ce în seara zilei de 25 septembrie 2012 pe fondul unui conflict spontan, a înjunghiat-o, cu un cuţit în abdomen, pe o rudă, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.
„Facem precizarea că sesizarea instanţei de judecată cu fapta inculpatului este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat
Aurel Simion, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
CITEŞTE:
Poliţistul care a ucis un bărbat în secţia de Poliţie trimis în judecată