La ședința ordinară a Consiliului Județean care a avut loc pe data de 25 februarie și care, asemeni aproape tuturor celorlalte din pandemie, s-a desfășurat cu încălcarea Codului Administrativ, nefiind publică, pe ordinea zi a fost introdus și un proiect referitor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești.
Acesta avea ca obiect aprobarea costului mediul lunar de întreținere, a contribuției lunare de întreținere/beneficiar, precum și stabilirea categoriilor de venituri care se iau în calcul la stabilirea venitului lunar în baza căruia se calculează contribuția individuală pentru serviciile oferite.
La acest proiect a luat cuvântul unul dintre consilierii județeni aflați la primul mandat, care a dezvăluit câteva date stupefiante. Astfel, 81% din bugetul azilului de la Trușești reprezintă cheltuieli salariale și doar 6% din fonduri sunt alocate pentru hrana și medicamentele vârstnicilor.
În aceste condiții, suma zilnică repartizată unui pensionar pentru hrană, medicamente și materialele sanitare este de doar 10,27 de lei.
”Sau, dacă ne referim numai la medicamente și materiale sanitare, 0,13 lei/zi/vârstnic, adică 13 bani. Mi se pare foarte puțin în zona aceasta a asistenței medicale și sugerez DGASPC să acționeze pentru ocuparea locurilor libere sau să acționeze pentru corelarea costurilor salariale cu gradul de ocupare și, așa cum am mai spus, cred că trebuie să acordăm o atenție mai mare creșterii asistenței medicale și a calității și cantității hranei”,
Viorel Iliuță, consilier județean.
Culmea este că aceste cheltuieli uriașe cu salariile comparativ cu cele făcute cu beneficiarii se petrec în condițiile în care sunt ocupate doar 28 din cele 60 de locuri din cămin.
Cu alte cuvinte, căminul nu funcționează nici măcar la jumătate din capacitatea maximă, dar angajații își primesc integral lefurile.
Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), instituție care mai departe se subordonează Consiliului Județean.
Ca atare, în cadrul amintitei ședințe, președintele CJ, Doina Federovici, a cerut reprezentantei DGASPC să răspundă consilierului liberal, care a menționat că azilul menționat este unul relativ nou în schema unității.
”Noi l-am preluat acum doi ani de la Primăria Trușești. Într-adevăr, numărul de beneficiari era mai mare și capacitatea centrului este de 60 de persoane. După primul an am observat că salarizarea personalului se face în baza legii salarizării. Aici nu putem să umblăm ca să mărim sau să scădem salariul angajatului. Am observat că nu avem solicitări, drept pentru care acum suntem în tratative cu Ministerul Muncii pentru a-i schimba destinația. Costurile fiind prea mari, nu reușim să acoperim toate locurile. Avem adrese la toate primăriile din județ, nu avem solicitări de persoane vârstnice”,
Doina Nacu, director executiv DGASPC Botoșani.
Cât despre suma insignifiantă alocată pentru medicamente și materiale sanitare...
”Ei nu sunt atât de bolnavi să necesite un consum de medicamente foarte mare ca la centrele cu persoane cu dizabilități”.
Beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice Trușești sunt împărțiți pe trei categorii, iar costul mediu lunar de întreținere diferă în funcție de starea de sănătate astfel:
Contribuția beneficiarilor variază de la 0% în cazul persoanelor care nu au venituri și nici susținători legali și merge până la 100% în funcție de veniturile persoanei beneficiare și, după caz, ale susținătorilor acesteia.
Diferența, acolo unde este cazul, se asigură de către Consiliul Județean.
În esență, un vârstnic și rudele acestuia, iar uneori și CJ-ul, alocă azilului în jur de 1.000 de euro lunar pentru a avea grijă de un pensionar, iar în schimb acesta primește hrană, medicamente și materiale sanitare de numai 63 de euro. Aceasta pentru că o parte covârșitoare a banilor plătiți de beneficiari, de rude și de la caz de caz și de CJ, este direcționată spre salariile angajaților.
Viorel Iliuță a catalogat drept ”prohibitive” prețurile practicate de Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești, fiind convins că acesta este și motivul pentru care unitatea nu are ocupate nici măcar jumătate din locuri, mai ales că, la asemenea sume percepute pensionarilor, ceea ce li se întoarce ca hrană, medicamente și materiale sanitare reprezintă extrem de puțin.
În totală contradicție, CJ cheltuiește lunar 1.800 lei brut cu indemnizația fiecărui consilier județean, pentru participarea în sistem audio - întrucât noua conducere a Consiliului refuză să organizeze întruniri în format fizic sau măcar video online – la o ședință pe lună de aproximativ o oră și din când în când la câte una extraordinară de câteva minute.
De altfel, demn de menționat este faptul că nici în proiectul de hotărâre referitor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești făcut public pe site de CJ și nici în raportul de specialitate sau referatul de aprobare nu se face vreo referire la sumele infime alocate pentru alimentația și medicația pensionarilor.
Dezvăluirea despre 13 bani/persoană/zi pentru medicamente și materiale sanitare a fost făcută de Viorel Iliuță în cadrul ședinței CJ din 25 februarie și poate că nu ar fi adusă la cunoștința publicului larg dacă reporterul Botoșăneanul nu ar fi reușit să intre în posesia unei înregistrări audio a ședinței.
Poate că tocmai teama de astfel de dezvăluiri este și unul dintre motivele pentru care noul președinte al CJ tergiversează de peste patru luni organizarea de ședințe în format fizic sau măcar transmiterea live pe internet a acestora.
FOTO Cămin: https://www.facebook.com/Caminul-pentru-persoane-varstnice-Trusesti
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile