Doi bătrîni de peste 70 de ani au fost eliberaţi joi dimineaţă înainte de termen din Penitenciarul Botoşani. Petru Iacob de 77 de ani şi sora acestuia Lucreaţia Leizeruc de 72 de ani, ambii din comuna suceveană Siminicea, au fost încarceraţi pe data de 2 aprilie deoarece au refuzat să pună în aplicare o hotărîre judecătorească privitoare la la o suprafaţă infimă de teren pe care şi-au disputat-o cu un vecin. Potrivit legii, care permite eliberarea condiţionată a persoanelor de peste 60 de ani după efectuarea a minim o treime din pedeapsă, ei au intrat în comisia de specialitate a Penitenciarului Botoşani, care şi-a dat acordul pentru punerea în libertate, lucru care l-a făcut şi Judecătoria. „Nu a fost nici un motiv pentru a nu beneficia de această măsură”, a declarat Iulian Dărîngă, purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Botoşani.
În jurul orei 10:30 bătrînii au ieşit pe poarta unităţii de detenţie. Petru se sprijinea într-o cîrjă şi continua să susţină că a fost încarcerat nemeritat. „Mîncarea a fost proastă, am stat degeaba, nevinovaţi. Noi cu acte facem puşcărie şi cei cu acte false stau acasă. Nu este permis aşa ceva”, a spus bătrînul. Şi sora acestuia, deşi a afirmat că atît colegele de celulă cît şi gardineii s-au purtat frumos cu ea, a îndurat dificil regimul de după gratii. „A fost foarte greu. Eu sînt bătrînă. M-am gîndit că nu mai ies de aici. E greu ... ca în puşcărie”, a declarat Lucreţia.
Cei doi au fost aşteaptaţi cu o maşină de rude din Suceava. Au fost condamnaţi la o lună închisoare şi au făcut 16 zile.
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024