Un botoşănean de 40 de ani din municipiu s-a dat în spectacol sâmbătă, în jurul orei 16:45 pe strada Griviţa din municipiu. Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că în zona intersecţiei cu Calea Naţională, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Griviţa din municipiul Botoşani, A. Ionel de 40 ani, din municipiu nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de autoturismul condus de D. Manix de 40 ani, din municipiul Botoşani,care rula în faţa sa, pe același sens de mers, împrejurare în care, cele două autovehicule au intrat în coliziune.
Întrucât A. Ionel emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, procedură pe care acesta a refuzat-o.
Totodată, conducătorul auto a manifestat o atitudine sfidătoare faţă de membrii echipajelor de poliţie, adresându-le injurii, expresii jignitoare şi ameninţări.
[[banner]]
Bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, continuând să se manifeste violent, împrejurare în care, cadrele medicale au prescris trimiterea către secţia de psihiatrie, unde bărbatul a rămas internat.
Față de A. Ionel s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și sfidarea organelor judiciare, urmând a se propune soluție procedurală.
CITEŞTE:
Maşini făcute praf lângă mall de un şofer beat turtă