Inconştienţa unor părinţi botoşăneni duce la schimbarea viitorului propriilor copii, aceştia urmând să crească, cel mai probabil, printre străini, în instituţii ale statului. Cel mai important şi semnificativ cuvânt, “mama,” va fi rostit de către aceşti copii unor asistenţi maternali, şi nu femeilor de la care au primit viaţă. Vor fi călăuziţi în viaţă, însă nu de cei apropiaţi, le vor fi şterse lacrimile, însă nu de mâinile celor dragi.
Cel puţin asta pare a fi soarta în cazul a patru bebeluşi botoşăneni care au fost abandonaţi în cursul acestui an, la Spitalul Sf. Parascheva din municipiu. Patru astfel de situaţii au ajuns în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Conform unor informaţii furnizate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în anul 2011, nu mai puţin de patru bebeluşi , cu vârste cuprinse între şase şi zece luni, au fost abandonaţi la Spitalul de Copii din Botoşani. Ei au fost aduşi pentru diverse tratamente în cadrul secţiilor unităţii medicale şi, în cele din urmă, au fost “uitaţi” de proprii părinţi şi lăsaţi în grija medicilor.
“Am fost sesizaţi în privinţa unui număr de 4 copii, au fost lăsaţi acolo pentru tratament, dar familia nu s-a mai întors după ei”, a declarat
Cecilia Spătaru, director executiv adjunct DGASPC. În astfel de situaţii, când micuţii sunt abandonaţi de părinţi în spitale, angajaţii din sistemul medical solicită sprijinul angajaţilor de la Direcţia Copilului, dat fiind faptul că, perioada în care aceştia pot fi menţinuţi în unitatea medicală este limitată. Ulterior se procedează la identificarea familiei şi se fac demersuri pentru reintegrarea copiilor în familia naturală, iar dacă aceste eforturi nu sunt încununate de succes, micuţii ajung în grija unui asistent maternal sau într-un centru de plasament.
Vina nu poate fi dată pe faptul că bebeluşii provin din familii din mediul rural, unde educaţia lasă mult de dorit, dat fiind faptul că doi dintre ei sunt din mediul urban. Comparativ cu anul trecut, când doi din cei cinci copii înregistraţi ca fiind abandonaţi, au fost reintegraţi, în 2011 doar unul singur a ajuns înapoi în sânul familiei. Ceilalţi trei, mai ghinionişti, au rămas în grija statului şi vor creşte printre străini.
Mădălina IACOB