În timpul acțiunii polițiștilor de la Rutieră a fost reținut și un permis de conducere.
Miercuri, 7 decembrie 2022, în intervalul orar 16:00-21:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de alcool la volan.
În cadrul activităților, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 de lei și a fost reținut un permis de conducere.
Astfel de activități se vor desfășura și în perioada următoare pe raza întregului județ.
Polițiștii le recomandă cetățenilor să respecte regulile de circulație și normele de conviețuire socială, pentru a evita să fie implicați în evenimente nedorite.
Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau dacă aveți cunoștință despre comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție!
Vrei să lucrezi la Aeroportul Iași? ȘAPTE posturi disponibile – LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Sancțiuni mai MARI pregătite pentru parlamentarii chiulangii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Schimbări anunțate în programul „Rabla”: CE mașini vor putea fi cumpărate
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Aproape 100 de firme inclusiv din Botoșani „se bat” pentru renovarea unui spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile