Activitatea se înscrie în cadrul Programului Național ”Școala Altfel” iar scopul vizitei a fost acela de a-i introduce pe copii în lumea fascinantă a cărților și a bibliotecii publice și de a li se transmite, încă de la această vârstă, respectul și grija pentru carte și pentru comorile ascunse între coperțile ei.
Secția ,,Carte pentru copii” a Bibliotecii Județene ,,M. Eminescu”Botoşani a primit astăzi vizita preșcolarilor de la Grădinița nr. 4 ,,Licurici”- structură a Şcolii Gimnaziale ,,Sf. Maria” Botoşani . Înconjurați de cărți viitorii școlari au fost curioși să exploreze biblioteca, au ascultat poezii, au răsfoit cărți, au aflat cum sunt ele așezate, cum poți să le împrumuți, de ce trebuie să citească, cum să aibă grijă de cărți, de ce trebuie să le returneze la timp și multe alte informații.
Preşcolarii au fost foarte atraşi de tot ceea ce au găsit acolo, fiind impresionaţi de modul cum este compartimentat spaţiul: secţia pentru copii si secţia pentru adulţi. In spaţiul destinat copiilor se afla sala cu colecţiile de cărţi aranjate după diferite criterii, sala de lectură, au aflat tainele cărţilor expuse în bibliotecă şi au descoperit minunata lume a poveştilor şi a basmelor. Micuții au răsfoit cărţi cu prinţi şi prinţese, super eroi şi personaje din desenele animate preferate.
Dacă până acum preșcolarii s-au declarat cuceriți de personaje precum Albă ca Zăpada, Bambi, Zâna Clopoțel, Tom și Jerry, Motanul Încălțat și Spider-Man, în timpul vizitei la bibliotecă au făcut cunoștință și cu alte personaje îndrăgite: Rățușca cea urâtă, Mica Sirenă, Garfield, Nuţa Albinuța, Ciuș Măgăruș, Kami Cămila etc.Copiii au răsfoit cu încântare enciclopediile ilustrate, cărțile cu animale, revistele pentru copii. Ei au aflat multe lucruri despre cărți, despre scriitori, au admirat expoziții de pictură,expoziţia de mărţişoare, expoziţia de monede vechi, au răsfoit cu mult interes enciclopediile. După ce au primit toate explicaţiile necesare de la d-l bibliotecar Cornaci Mihai, vizita a continuat cu interpretări de cântece şi recitări de poezii despre carte. Preşcolarii au promis ca vor deveni cititori ai bibliotecii.
,,Copiii au ieșit din bibliotecă satisfăcuți, bucuroși de cele văzute și auzite acolo promițându-ne că vor veni foarte des la bibliotecă pentru a descoperi ceva nou, iar noi cadrele didactice,vom depune eforturi pentru a le educa dragostea pentru citit, pentru lumea nouă pe care trebuie să o descopere.Copilul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care trebuie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el, un prieten care îi vorbește, îi dă sfaturi bune și care nu-l trădează niciodată. Cărțile pot apropia copii și pot fi parte dintr-o experiență pozitivă în comun.Pentru unii preșcolari acest lucru poate fi oportunitatea lor principală de a socializa și pentru a învăța cum să se comporte în jurul altor copii sau cum să stea liniștiți pentru o activitate de grup.” declară Nela Miron prof. înv.preşcolar-Grădiniţa nr. 4 ,,Licurici”Botoşani.
"Cei mici trebuie să știe ce înseamnă o bibliotecă dar mai ales cum pot avea acces la cărțile pe care nu le au acasă. Împreună cu doamna director Arina Georgescu am hotărât să avem pe viitor astfel de activități care să-i atragă pe cei mici”, a declarat cadrul didactic, Cătălina Urlan.
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 din Slatina nu este la prima colaborare cu Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, în decursul ultimilor ani au mai existat acţiuni în parteneriat.
"Descopăr cu plăcere faptul că în cadrul Secției pentru copii se desfășoară foarte multe astfel de evenimente și că dascălii, alături de bibliotecari, au ca preocupare majoră educația copiilor prin carte și lectură. Niciodată nu este prea devreme să treci pragul unei biblioteci, iar pentru a întări această convingere, stau mărturie publicațiile pe care le deține secția destinată copiilor, foarte multe dintre acestea fiind orientate către publicul de vârstă preșcolară.", a declarat d-na Lacrima Camelia Istrăuan, directorul Bibliotecii Județene Satu Mare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024