Un biciclist a fost trântit la pământ pe strada Săvenilor din municipiu.
Miercuri 12 iulie 2017, orele 07:20, L.D. de 31 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Săvenilor din localitate, pe un segment de drum cu sens unic, surprinde și accidentează un biciclist care circula neregulamentar din sens opus.
În urma accidentului, biciclistul a căzut pe partea carosabilă, fără a necesita îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar în cazul biciclistului valoarea indicată a fost de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile