Trei infractori din Dorohoi au fost luaţi ca din oală sâmbătă noaptea după ce au fost suprinşi de poliţişti în timp ce goleau o casă din Carasa de bunuri. Hoţii au dat spargerea la pont şi au fost la un pas să scape basma curată. Povestea pare ruptă dintr-un film poliţist, scrie Opinia de Dorohoi.
Autorii au aflat de la un alt tânăr din comună că una din locuinţe ar fi plină de bunuri de valoare întrucât proprietarii lucrează în străinătate de ani buni. Au mai aflat că sâmbătă noaptea, proprietarii case se aflau în concediu în ţară, ar participa la o nuntă organizată la un local din Dorohoi. La miezul nopţii cei trei s-au dus în parcarea restaurantului unde s-au convins că, victima se distra acolo.
Au plecat glonţ în Carasa, au parcat autoturismul Opel în lateralul curţii iar doi tineri au forţat uşa de la intrare care a cedat. Au început prin întuneric să care în portbagaj televizoare LCD, telefoane, două laptopuri, bijuterii dar şi băuturile găsite în bar. Ironia soartei a făcut ca la acea oră din noapte o vecină, şi ea participantă la aceeaşi nuntă, să se întoarcă acasă pentru a alapta bebeluşul.
Femeia a văzut siluete ciudate pe lângă casa vecinului şi cum îl ştia pe acesta la nuntă i-a telefonat şi i-a spus că persoane străine umblă pe lângă casă. Într-un suflet proprietarul a pornit cu maşina în viteză spre Carasa. Pe drum acesta a fost oprit de un echipaj rutier şi omul şi-a justificat graba spunând că-i este casa prădată. Poliţiştii l-au urmat iar în apropierea casei au văzut cum tinerii sar gardul şi pleacă în viteză cu o maşină de culoare verde, aceştia observând cel mai probabil farurile maşinilor care se apropiau de casă.
Deşi poliţiştii au încercat să-i urmărească aceştia s-au făcut nevăzuţi în noapte. La faţa locului a mai fost chemat un echipaj de poliţie şi poliţiştii au trecut la verificat fiecare uliţă. La nici o oră, acelaşi echipaj rutier a observat un tânăr care se plimba în noapte prin Broscăuţi. Luat la întrebări tânărul a început să povestească că vine de la discotecă, numai că în acelaşi timp din spate a apărut maşina verde pe care agenţii au văzut-o la faţa locului.
Din verificări se pare că de la casa prădată doar doi tineri au fugit cu maşina, iar cel de-al treilea a plecat pe jos şi s-a depărtat cât de mult a putut de Carasa. În Broscăuţi acesta urma să fie recuperat în autoturism, după ce, cel mai probabil aceştia au vorbit pe telefoanele mobile. Agenţii s-au convins că între timp, hoţii s-au debarasat de bunurile furate maşina fiind goală. O sclipire a unui agent a făcut ca autorii să fie daţi în vileag.
Omul legii a observat la podul pedalier al maşinii un telefon mobil ce aparţine părţii vătămate şi pe care hoţii au uitat să-l arunce. Ba mai mult, în timpul verificărilor unul dintre autori a încercat să arunce în şanţ un lănţişor de aur şi acesta furat. Bunurile au fost găsite la scurt timp aruncate într-un canbal situat la circa 200 de metri de casă. Toţi trei au fost duşi la Poliţie pentru audieri şi pe numele lor a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024