Bilețele de iertare găsite în casa Ionelei: Se schimbă firul morții suspecte

Trupul Ionelei Maxim a fost găsit călduț încă de rudele sale noaptea trecută. În speranța că fata mai poate fi salvată, s-a alertat salvarea. Ce s-a întâmplat după, a fost o încercare disperată de a-i salva viața fetei de 28 de ani.

 

Pentru a economisi timp, prietenii fetei i-au transportat trupul cu o mașină personală înspre spital, dar pe drum s-au întâlnit cu echipajul SMURD plecat la fața locului, imediat ce s-a primit apelul la 112.

Fata ar fi prezentat urme de violență în jurul gâtului, ceea ce i-a făcut pe medici, într-o primă instanță, să se gândească la un suicid. A intrat însă pe fir o suspiciune de tentativă de omor, așa încât minute bune a fost așteptat procurorul, în stradă, cu trupul Ionelei fără viață, în ambulanță.

Răsturnarea de situație vine însă chiar din casa părintească a fetei, unde a fost și găsită. Câteva bilețele scrise de Ionela au intrat în posesia procurorilor, bilețele în care fata își cerea scuze, dar nimeni nu știe pentru ce. Din câte se pare, fata nu își anunța totuși intenția de a-și pune capăt zilelor.

„După primele verificări efectuate, cel mai probabil este vorba despre un act suicidal, însă continuăm cercetările, urmând să dispunem procedural în funcție de concluziile medico-legale ale necropsiei”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.

Rezultatele necropsiei efectuate de medicii legiști vor face însă lumină în cazul Ionelei.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41288:HALUCINANT! Tânără spânzurată, adusă cu mașina în oraș, ambulanța oprită în stradă – FOTOGALERIE ]]

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code