PS Nichifor Botoșăneanul a slujit într-un paraclis amenajat în casa praznicală a parohiei.
Duminică, 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești, județul Botoșani.
La începutul lunii februarie, sfântul lăcaș a fost distrus în urma unui incendiu.
Credincioșii botoșăneni din localitatea Tudor Vladimirescu au participat ieri dimineață la Sfânta Liturghie, oficiată de PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Ierarhul a slujit într-un paraclis amenajat în casa praznicală a parohiei, deoarece biserica a fost distrusă în urma unui incendiu care a avut loc la începutul lunii februarie. Alături de Părintele Episcop au mai slujit părintele Petru Fercal, protopop de Botoșani, părintele Mihai Zvorâște, inspector eparhial, părintele Teodor Cenușă de la Parohia Coștiugeni și părintele paroh Ioan Apetri.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a explicat că sfințenia rămâne și după moartea unui om sfânt:
„De ce ne-a inspirat Dumnezeu ca din primele veacuri să îi cinstim pe sfinți? Înainte, bisericile se ridicau în locurile unde aceștia au fost martirizați, unde s-au sfințit. Moare omul rău și răutatea s-a sfârșit. Moare omul necredincios, necredința lui a fost uitată. Moare omul sfânt, sfințenia lui rămâne lucrătoare. În momentul când saducheii și fariseii s-au apropiat de Mântuitorul iar aceștia l-au întrebat pe El despre învierea morților, Domnul le-a spus: «Vă rătăciţi neştiind scripturile», pentru că și atunci erau dezbinări între ei. Dumnezeu îl lasă pe om după mintea lui. Dumnezeu nu vrea să facem de frică binele, nu vrea să păzim dreapta credință de frică, ci doar în deplină libertate să păzim adevărul credinței și să nu păcătuim”.
La final, părintele Ioan Apetri a adresat un cuvânt de recunoștință și i-a oferit ierarhului, din partea comunității parohiale, o icoană cu Maica Domnului.
De asemenea, PS Nichifor a vizitat terenul și șantierul unde se va ridica noua biserică.
Pentru construirea noului sfânt lăcaș, tot cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor a demarat deja etapele necesare realizării proiectului de arhitectură, scrie Doxologia.
Cei care doresc să fie ctitori, pot face donații în contul RO32 CECE BT01 36RON 0280 501, deschis la CEC Bank, sau îl pot contacta pe preotul paroh - 0746 655 300.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024