Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei precum și cu participarea Preasfințitului Macarie, Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, românii dintr-o zonă a Italiei au trăit bucuria deplină concretizată în comuniunea euharistică și emoția transmisă de cântecele românești, într-un cadru festiv și solemn.
Manifestările au început cu săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Macarie, alături de preoți de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani: părintele prof. Daniel Dascălu, directorul seminarului, părintele Claudiu Ionescu și părintele Constantin Puiu, alături de părintele paroh Nicolae Strugaru. Răspunsurile la strană au fost date de elevii seminarului din Botoșani, coordonați de profesorul Cezar Grădinaru.
Momentul de solemnitate a fost completat prin rugăciuni înălțate pentru poporul român, pentru unitatea și pacea sa, dar și pentru toți cei care au contribuit la zidirea acestei comunități parohiale în ultimele două decenii.
După Sfânta Liturghie și cuvântul de învățătură al ierarhului, corul Seminarului Teologic din Botoșani a susținut un concert dedicat Zilei Naționale a României și apropierii sărbătorilor de Crăciun.
Repertoriul a inclus, pe lângă intonarea Imnului Național, cântări patriotice precum „Treceți, batalioane române, Carpații”, „Noi suntem români”, „Imnul eroilor”, dar și colinde tradiționale, care au adus în sufletele participanților emoția sfântă a Nașterii Domnului.
De altfel, tinerii seminariști s-au aflat într-un itinerariu mai amplu, participând, prin cântări patriotice și colinde, la rememorarea tradițiilor și întărirea conștiinței misionare. Aceștia au vizitat Cetatea eternă a Romei, Schitul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Rignano Flaminio, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” din Montefiascone, precum și parohiile din Zagarolo, Monterotondo și Fiumicino, toate comunități din zona Romei.
Biserica a vibrat la emoția credincioșilor prezenți, care au rezonat cu cântările binecunoscute, creând un moment de comuniune și bucurie colectivă. Prezența tinerilor seminariști, alături de ierarhul român, a fost percepută ca o întoarcere simbolică acasă, aceștia fiind văzuți drept ambasadori ai valorilor culturale și spirituale românești.
Aniversarea a 20 de ani de la înființarea Parohiei „Sfântul Dimitrie cel Nou” a fost și un prilej de manifestare a recunoștinței față de cei care au pus bazele acestei biserici, astăzi atât de însuflețită și entuziastă. Părintele Nicolae, alături de familia sa, a mulțumit tuturor celor care au sprijinit activ.
(Episcopia Ortodoxă Română a Italiei)
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Mașini de aproape 165.000 de euro confiscate în vămile din Botoșani, de la Lexus la Audi
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile