Istoricii spun că lăcaşul de cult a fost ridicat pe fundaţia unei biserici mai vechi, construită de Ştefan cel Mare.
Biserica Cuvioasa Parascheva din oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani, încadrată în categoria monumentelor istorice, se află într-un risc major de degradare, după ce acoperişul acesteia a fost afectat, la începutul lunii iulie, de o puternică furtună, a declarat, luni, primarul Florin Buţura.
Potrivit acestuia, toată învelitoarea lăcaşului de cult a fost afectată de vântul puternic, iar din lipsa fondurilor la bugetul local Primăria nu a putut aloca fondurile necesare reparaţiei. El susţine că, în condiţiile apropierii sezonului rece, există pericolul ca şi interiorul bisericii să fie afectat de infiltraţiile de apă.
”Acoperişul este distrus total, nu mai este bun deloc. Mitropolia ne-a dat nişte prelate să acoperim provizoriu biserica, dar este nevoie de reparaţii până vine iarna. Dacă se va infiltra apa, vom deteriora şi pictura bisericii”, a afirmat pentru Agerpres Florin Buţura.
Acesta susţine că bugetul necesar efectuării unor reparaţii de urgenţă la Biserica Cuvioasa Parascheva este de aproximativ 100.000 de lei. El speră că rectificarea bugetară care urmează să fie făcută de Guvern să însemne şi o suplimentare a bugetului oraşului Ştefăneşti.
”Sperăm într-o rectificare bugetară. Din puţinii bani pe care îi vom primi vom aloca o sumă şi pentru biserică”, a adăugat Buţura, care speră şi într-un sprijin financiar din partea sponsorilor.
Preotul paroh al Bisericii Cuvioasa Parascheva, Zamfir Haraga, a declarat, imediat după furtuna din iulie, că situaţia este foarte gravă şi că se impun măsuri urgente pentru a limita efectele produse de fenomenele meteo, relatează Radio Iași. Preotul a mai precizat atunci că biserica din Ştefăneşti nu a mai fost reabilitată în ultimii 50 de ani, iar o astfel de lucrare este imperioasă.
Biserica ortodoxă Cuvioasa Parascheva din Ştefăneşti a fost construită în anul 1640, iar istoricii spun că lăcaşul de cult a fost ridicat pe fundaţia unei biserici mai vechi, construită de Ştefan cel Mare. Ansamblul Bisericii Cuvioasa Paraschiva a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani din anul 2004.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024