Preoţii din Eparhia Iaşului care vor dori să îşi schimbe parohia şi să înceapă anul păstorind o turmă nouă de credincioşi au la dispoziţie 12 posibilităţi de transfer oferite de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, scrie Ziarul de Iași.
Cea mai mare dintre acestea se află la Hilişeu-Crişan, din judeţul Botoşani, care are 1.130 de enoriaşi arondaţi, în 340 de locuinţe, care are atât biserică construită, cât şi casă parohială. Aceasta este liberă însă încă din luna iunie şi nu a fost ocupată, fiind parohia cu cea mai lungă astfel de perioadă dintre toate, restul fiind vacantate din septembrie, octombrie sau noiembrie. O altă parohie mare este tot în judeţul Botoşani, la Joldeşti, unde sunt 1.060 de credincioşi, 315 gospodării, şi care va fi liberă de la 1 ianuarie 2016. Cea mai mică parohie este în Săveşti, Neamţ, şi are doar 234 de credincioşi raportaţi la 80 de locuinţe. Există însă şi un număr de trei parohii care nu au casă parohială construită, acestea fiind în Todireşti II, Drăgălina şi Ivancăuţi , care au peste 500 de credincioşi arondaţi şi biserică construită. La toate aceste parohii se pot transfera doar preoţii care întrunesc condiţiile statutare de transfer.
(Sursă foto: Mediafax)
CITEȘTE: Mănăstirea Coșula este gata – GALERIE FOTO cu lăcașul care va deveni pol al pelerinajului
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024