Am să o spun din capul locului: nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre Mihai Eminescu şi cred de asemenea că puţini sunt românii care au căderea să analizeze cu ochi critic viaţa şi opera poetului nepereche.
Pot însă să scriu despre o iniţiativă pe care o consider drept un sacrilegiu adus poetului universal.
Şi asta fiindcă te poţi abţine să comentezi când preşedintele Consiliului Judeţean rage (da, rage!) ca ieşit din minţi când Flutur îi dă lecţii de administraţie la şedinţele CJ, poţi să te abţii când Touaregul instituţiei devine automobilul de familie al cuplului Florin & Roxana, poţi să te abţii când un partid de tradiţie precum PNL devine la Botoşani o entitate îngenuncheată de o cloacă de penali, grobieni, inculţi şi semianalfabeţi, dar nu te poţi abţine când aceeaşi cloacă atentează la bunul nostru cel mai de preţ, la Mihai Eminescu.
Nu vă atingeţi şi de Eminescu! Nu aveţi dreptul acesta, voi nişte oameni care nu ştiţi bine nici să vă semnaţi, voi pentru care atunci când nu vă iese pasenţa la alegeri înseamnă că electoratul v-a dat un „vot de blană”, voi care jucaţi bâza de revelion, voi care vă băgaţi nevestele şi amantele în posturi publice.
Lăsaţi-l pe Eminescu în pace! Eminescu este intrat de multă vreme în universalitate, nu are nevoie de titlul vostru pe care i l-aţi mai dat, de exemplu, lui Octav Cozmâncă, nu are nevoie de defilările voastre tâmpite şi comunistoide, nu are nevoie de fluturaşe şi afişe. Vedeţi-vă în continuare de târgurile voastre blănoase prin care sifonaţi banii publici.
Jos labele de pe Eminescu!
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Țurcanu vrea să-l facă pe Eminescu cetăţean de onoare : Defilăm toţi pe străzi