Un nou scandal a izbucnit în comuna mărginaşă municipiului Botoşani, cauza principală a nemulţumirilor fiind evident, pământul. Un grup de săteni din satul Roşiori, comuna Răchiţi s-au deplasat la Primărie două zile la rând pentru a cere ajutor de la primar . Oamenii, constituiţi într-o asociaţie agricolă vor să ceară socoteală preşedintelui acesteia despre modul în care s-au cheltuit banii proveniţi din subvenţii.
Nu a făcut nimic pe imaş, banii i-a pus în buzunar
Respectiva asociaţie a concesionat de la administraţia publică locală o suprafaţă de aproape 80 de hectare de păşune comunală fiind administrată de un anume Gheorghe Bălan. Acesta în calitatea sa de preşedinte nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile pe care le are prin statut, respectiv efectuarea de lucrări pe imaşul comunal, adică asigurarea de condiţii propice pentru păşunatul animalelor.
„A luat atâta subvenţie şi nu a făcut nimic pe imaş, banii i-a pus în buzunar. Nu a făcut absolut nimic şi noi acum vrem să vie să dea explicaţii la lumea din sat. Noi am strâns vreo 40 şi ceva de semnături de a cetăţeni care sunt nemulţumiţi de ce a făcut el. Am făcut o plângere la Primărie, dl. primar i-a făcut o înştiinţare acasă, dl. vice i-a dus-o dar a refuzat să o primească”, a povestit
Valeriu Pancu, unul dintre sătenii din Roşiori.
Vitele noastre răgeau de sete
Oamenii mai sunt nemulţumiţi de faptul că în vara anului trecut când seceta prelungită a pârjolit terenurile agricole, din partea asociaţiei nu s-au luat măsurile necesare pentru animalele sătenilor. „
Astă vară nu a făcut o adăpătoare pentru animale, ciobanii au pus lână şi au strâns apa ca să poată bea oile lor iar vacile noastre răgeau de sete. A cumpărat îngrăşământ şi s-a dus el cu un cumnat şi a aruncat 10 saci la 78 de hectare, ce să faci cu ăia”, a spus un alt
sătean.
Ca să îşi facă nemulţumirile auzite, oamenii au semnat un protest pe care l-au înaintat Primăriei care să îi sprijine în a-l aduce pe preşedintele asociaţiei în faţa lor pentru a justifica modul de cheltuire a banilor. „
Întrucât suntem nemulţumiţi de cele întâmplate în satul Roşiori vrem să ni se aducă la cunoştinţă de ce nu s-a ţinut nici o şedinţă, justificarea banilor ce s-au luat, justificarea lucrărilor ce s-au făcut în anul din urmă. În data de 20 ianuarie 2013 la ora 14:00 va fi organizată şedinţă, vă aduc la cunoştinţă cetăţenii din satul Roşiori”, se arată în
memoriu.
Cel vizat, Gheorghe Bălan preşedintele Asociaţiei Eco din Roşiori a refuzat însă ca măcar să primească petiţia oamenilor şi l-a trimis pe viceprimar la plimbare.
„Da, a refuzat adresa trimisă de Primărie că el ştie ce are de făcut. Noi putem să îi aducem la cunoştinţă că a fost o depusă o cerere aici şi el dacă acceptă, acceptă, dacă nu trebuie să facă consilierii din echipa lui o hârtie şi să îi aducă la cunoştinţă să facă o şedinţă. Dacă pe oamenii ăia nu îi interesează nu ştiu ce se poate întâmpla”, a spus şi
Aurel Mititicăi, viceprimarul comunei.
"Ei pot să-şi schimbe preşedintele"
Nici primarul nu prea are pârghii legale pentru a ajuta sătenii însă i-a sfătuit pe aceştia să facă demersuri pentru a-şi schimba preşedintele de asociaţie sau în cel mai rău caz să se adreseze instanţei.
„Ei sunt asociaţie, ei sunt acolo, ei trebuie să facă demersuri. Ei trebuie să convoace adunarea generală să ţină şedinţa, dacă nu se prezintă, pot să îşi schimbe preşedintele. Eu nu am voie să îi tulbur lui activitatea, nu pot eu să îi dau ordine” a spus şi primarul
Gheorghe Iacob. În consecinţă, grupul de nemulţumiţi a declarat că vor încerca să convoace o nouă şedinţă pentru ca Gheorghe Bălan să le explice ce a făcut cu banii obţinuţi din subvenţiile pentru cele aproape 80 de hectare de păşune.
CITEŞTE:
Scandal cu Poliţia la Primăria Răchiţi, primarul baricadat în birou – FOTO&VIDEO