O nouă acțiune în trafic a fost organizată în cel de-al doilea municipiu al județului.
La data de 19 februarie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost controlate 35 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.
Orele de sport ar putea fi dublate în școli: Este clar că trebuie să schimbăm ceva
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
În ce condiții poate deveni armata obligatorie din nou
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile