Cinci licitații și nici măcar o singură firmă interesată. Bani europeni în pericol de a fi pierduți. Și posibile soluții pentru ca un obiectiv din nordul județului să devină ce a fost și, poate, mai mult decât atât. Un istoric de artă și un arhitect schimbă viziunea și propun o altă abordare.
Hăituiţi de comunişti, aruncaţi în puşcării sau condamnaţi la domiciliu forţat, cenzuraţi, trecuţi la index, tâlhăriţi de propria viaţă au fost, rând pe rând, Ion şi Maria, Dinu şi Cornelia, Pia şi Monica. Cea din urmă este astăzi singura vieţuitoare a timpului prezent: Monica Pillat, fiica scriitorului Dinu Pillat, nepoata poetului Ion Pillat.
Povestea începe de la Nicu Vizitiu-Pillat, proprietarul moşiei Miorcanilor, care lasă pământul moştenire celor doi fii, Gheorghe şi Ion N. Pillat.
Ion N. Pillat, tatăl poetului Ion Pillat, este cel care construieşte mai târziu conacul de la Miorcani (pe o veche construcţie din anii 1830). Domeniul va rămâne în grija lui Ion Pillat, care îl va lăsa la rândul său fiului său, Dinu.
Pentru poetul Ion Pillat, Miorcanii au fost un loc sacru care își va pune amprenta pe întreaga sa operă.
”Relația lui Ion Pillat cu moșia și satul Miorcani a fost intensă și permanentă. Și în general cu județul Dorohoi interbelic, pe care l-a reprezentat ca parlamentar și condus apoi, timp de 4 ani, între 1934-1938, ca președinte al Consiliului județean. Cât despre satul și vecinătățile Miorcanilor, cu aerul lor de patriarhalitate aproape sacră, se pare că ofereau poetului climatul cel mai potrivit pentru îndeletnicirile sale de scris. De altfel multe din poeziile cu temă argeșeană, sau din altă zonă geografică, au fost concepute și așternute pe hârtie aici, la Miorcani, în camera poetului luminată de lampă”,
scriitorul Victor Teișanu
Aici, la Miorcani, fiul lui Ion Pillat, Dinu Pillat, va scrie romanul ”Așteptând ceasul de apoi”, în vara anului 1948. Cartea nu va vedea lumina tiparului, fiind confiscată de comuniști. Va fi publicată abia în 2010, după ce va fi scoasă din arhivele Securității.
Preluat abuziv de comunişti (naţionalizat) în 1948, conacul este transformat după câţiva ani în secţie a spitalului Darabani, astfel că vreme de 44 de ani aici a funcţionat un dispensar. Comuniştii au găsit totuşi de cuviinţă ca în deceniul nouă al secolului trecut (mai exact în 1987) să amenajeze aici un mic muzeu în care au fost expuse obiecte ce au aparţinut familiei Pillat.
Proprietatea va fi revendicată după 1990 de către singurele rude în viaţă la vremea aceea, Cornelia (soţia lui Dinu Pillat, trecută la cele veşnice în 2005) şi fiica lui Dinu Pillat, Monica.
Lipsa de fonduri pentru întreţinere şi renovare, vestea că s-au furat obiecte din micul muzeu de la Miorcani, precum şi starea avansată de degradare a clădirilor le-au determinat pe moştenitoarele familiei Pillat să doneze cele patru clădiri ale conacului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, împreună cu 10 hectare de teren, dintre care 3,8 ha intravilan, situat în jurul clădirilor conacului, şi 6,2 ha de pădure, pe malul râului Prut.
Intenţia, consemnată în actul de donaţie, a fost ca acestea să fie renovate şi transformate într-un centru social-cultural. Din momentul în care casa lui Ion Pillat de la Miorcani a fost donată Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ea a devenit Centrul Cultural Pastoral- Misionar "Ion Pillat" din Miorcani.
Aşadar, în vara anului 2002 clădirile care au aparţinut moşiei Pillat au fost preluate de IPS Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fixându-se la faţa locului planurile de refacere a clădirilor şi de organizare a noii instituţii.
”Dacă aş fi avut bani, aş fi reparat-o singură, fără să cer ajutorul nimănui, şi aş fi făcut acolo un centru cultural "Ion Pillat". Dar se pare că nimănui, astăzi, nu-i mai pasă de moştenirile culturale ale trecutului nostru”,
Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a demarat un amplu proiect de reabilitare a conacului. Astfel, la Miorcani se vor crea spații destinate evenimentelor culturale, cu o sală multifuncțională și bibliotecă, ce va cuprinde și o sală Ion Pillat, precum și spații specifice unui centru social de zi pentru persoane vârstnice, care includ: cabinet medical, cabinet consiliere, cabinet kinetoterapie, vestiare, grupuri sanitare conformate și pentru persoane cu dizabilități.
Proiectul are ca dată de finalizare luna octombrie a anului 2020. Suma totală care a fost obţinută este de aproximativ 2,182 milioane de lei, perioada de implementare este de 44 de luni, iar cu aceşti bani - conform proiectului - se va reabilita, moderniza şi dota imobilul Conacul "Ion Pillat" din satul Miorcani, comuna Rădăuţi-Prut, transformându-l într-un centru de zi, fără componentă rezidenţială, destinat persoanelor vârstnice. Proiectul presupune şi implicarea a 180 de persoane, din comună, în serviciile sociale de o calitate superioară, până în anul 2023.
Preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a precizat că procedura de achiziție în cadrul proiectului european de restaurare a Conacului ”Ion Pillat” din Miorcani a fost lansată pe 11 mai 2018.
”De atunci și până în prezent, procedura a mai fost reluată de încă patru ori. Motivul anulării acestor cinci proceduri este același: nu s-a depus nici o ofertă, firmele de construcții nu au fost interesate de a câștiga contractul de execuție”,
Pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Procedura urma să fie reluată în luna august, însă, potrivit informațiilor furnizate de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin purtătorul de cuvânt, a fost amânată, urmând să se reia, cel mai probabil, spre sfârșitul lunii septembrie.
”Motivul este că se caută soluții astfel încât să nu se repete eșecul precedentelor cinci licitații, când nu s-a înscris nimeni”,
Pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Dacă se va demara reabilitarea Conacului de la Miorcani, zona va deveni din nou nu doar un atractiv punct turistic, ci și un sprijin pentru locuitori.
Irina Leca, istoric de artă, membru fondator al Asociaţiei ARCHE şi consultant pentru proiecte europene la Institutul Naţional al Patrimoniului, în special pe proiecte axate pe castele şi conace, spune că situaţia este îngrijorătoare, dar nu dramatică. Ceea ce înseamnă că recuperarea clădirii se poate face cu rezultate excelente, cu condiţia ca intervenţia să nu mai fie amânată.
”Conacul de la Mirocani se află în stare de degradare, dar nu este o stare avansată. Nu stăm cu frica unei eventuale demolări, dar are nevoie să fie refuncţionalizat, are nevoie să fie redat comunităţii, redat circuitului economic, deci ar trebui să fie utilizat”,
Irina Leca, istoric de artă
Istoricul de artă afirmă, totodată, că nu doar conacul de pe domeniul Pillat este preţios, ci întregul ansamblu cu parc, cu anexe. De aceea proiectul de restaurare are nevoie în primul de un scenariu de utilizare ulterioară. Însă Miorcanii par să fie, cel puţin deocamdată, într-un blocaj.
Proiectul există, banii există, licitaţiile gonesc unele după altele, însă fără rezultat de vreme ce la primele patru-cinci nicio firmă nu s-a arătat interesată.
Irina Leca este de părere că, în această situaţie, este nevoie de o abordare diferită.
”Conacul ar putea fi restaurat cu o combinaţie între meşteri şi studenţi, în care tinerii să înveţe tehnici tradiţionale, cum se întâmplă în alte conace din România şi din zonă, şi s-ar întări cumva şi o colaborare cu o comunitate locală, regională extinsă. Oamenii care mai ştiu tehnici tradiţionale ar avea ocazia să şi câştige nişte bani din chestia asta şi să transmită cunoştinţele lor mai departe, dar pentru asta e nevoie de o echipă dedicată de oameni din partea proprietarului sau un ong care să facă managementul, să atragă fonduri, orice presupune acest lucru”,
Irina Leca
În viziunea istoricului de artă, o abordare de tip şantier deschis, în care lumea învaţă, este cu mult mai benefică şi produce o valoare mult mai mare decât aducerea unei firme de construcţii care să restaureze şi apoi să redea obiectivul la cheie.
Eugen Pănescu este arhitect și, de mai bine de zece ani, delegat al Ordinului Arhitecților din România în Consiliul Arhitecților din Europa. Impresionat de domeniul de la Miorcani, arhitectul este de părere că refuzul comunităţii locale de a prelua conacul se va dovedi a fi, până la urmă, un lucru bun.
”Ce am văzut acolo e un loc foarte special, cu multe particularităţi prin schimbare de proprietate şi cu o evoluţie culturală de la un domeniu al unei familii cu implicaţii în cultură şi în politica provinciei şi după aceea a ţării pe mai multe generaţii, apoi un transfer de responsabilitate ratat în primul rând către autorităţile locale, care cel puţin au făcut ceva bine, faţă de alte locuri, şi au refuzat să preia proprietatea deşi putea să fie în cadrul unei responsabilităţi publice. Cel puţin nu l-au preluat să îl păstreze în distrugere”,
Eugen Pănescu, arhitect
Astfel că domeniul a ajuns la un alt proprietar important instituţional (Mitropolia Moldovei şi Bucovinei), prin donaţie, proprietare care a considerat că îi dea o funcţiune socială. De aici încolo ajungem de la o situaţie particulară a acelui loc la o situaţie tipică pentru ţară, în care patrimoniul nu este nici pe departe o prioritate, adaugă Eugen Pănescu.
În viziunea arhitectului, puţinele fonduri care se alocă prin axele de finanţare europeană suferă de un sistem, de o birocraţie crâncenă şi de multe ori blocantă şi inutilă prin nişte reguli pe care nu întotdeauna Uniunea Europeană le impune.
”Iată, conacul acesta e un exemplu clar. Cu situaţia proprietăţii rezolvată în sfârşit, cu un proprietar care doreşte o funcţiune care se înscrie în toate canoanele de responsabilitate socială, un proiect corect, proiectul a obţinut o finanţare, ceea ce este şi asta o performanţă, se află în faţa licitaţiei cu numărul 5 care însă nu reuşeşte să atragă constructori. Ceea ce e un alt sistem, practic prin acest exemplu se pot identifica o mare parte din blocajele sistemului de a reabilita patrimoniul la noi”,
Eugen Pănescu
Norocul face ca situaţia fizică a imobilelor să fie mai bună decât ceea ce se vede la prima vedere, pentru că nu sunt degradări mari.
”Constructorii se sperie de obicei din două motive. Unul ţine de birocraţia deconturilor fondurilor europene, care permit puţine ajustări. Nu spun de nereguli sau de furturi de materiale, ceea ce este o realitate pe şantiere, ci pur şi simplu de situaţii neprevăzute, pentru că atunci când lucrezi cu imobile de patrimoniu pe care încerci să le restaurezi, nu să le dai jos şi să le reconstruieşti, situaţiile neprevăzute apar cu siguranţă. Şi cantităţile şi munca nu mai sunt în cotele de marjă de eroare normală. Şi atunci bineînţeles că firmele nu dau înapoi, dar trebuie să îşi recupereze banii”
arhitectul Eugen Pănescu
Apoi firmele de construcţii nu se înghesuie la lucrările de patrimoniu, care trebuie să fie lucrate nu numai cu anumite materiale care sunt mai scumpe, cu altă îndemânare, cu un alt tip de meşteşug care e aproape dispărut, dar şi din cauza timpului. Toate aceste materiale necesită mai mult timp pentru punerea în operă decât materialele moderne, care se întăresc, se usucă mult mai repede, dar nici nu au durabilitate şi nici nu sunt conforme.
Pe de altă parte, restaurarea presupune meşteşug, mai mulţi bani de obicei, uneori neprevăzuţi, şi timp. Mai mult, ne situăm și într-o zonă în care firmele de construcţii se află într-o nişă de meserii. Iar firmele care obţin atestatul de la Ministerul Culturii nu sunt totdeauna cele mai bune, opinează arhitectul.
”Aşadar, riscul este ca, din licitaţie în licitaţie, toate ratate, să se ajungă la un blocaj definitiv. Iată că o lucrare de dimensiuni mici sau medii într-un colţ de ţară, cu proiect, cu client, e defavorizată din start. Şi așa e o situaţie de sistem”,
arhitectul Eugen Pănescu
Preferi uneori să lucrezi cu meşteri, dar pe care nu îi poţi plăti, căci acest cadru birocratic nu permite aceste opţiuni de reabilitare a patrimoniului, completează arhitectul Eugen Pănescu acest cerc vicios.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
