Fiecare părticică a acestui oraș are o povestea a ei, cu oameni care trăiesc în lumi paralele, au griji diferite și care se bucură pentru lucruri mai mari sau mai mărunte. În nici un caz nu se poate compara un cartier de vile cu un altul în care trăiesc preponderent oameni cu venituri reduse, bolnavi sau bătrâni.
Iar zicala din popor că la omul sărac, nici boii nu trag își are corespondent în realitate în extrem de multe exemple din municipiul reședință de județ.
La Botoșani, unul dintre acestea este un bloc de locuințe situat pe strada Nucilor din municipiu.
Botoșăneanul a relatat în mai multe rânduri situația acestui imobil dar și pericolul la care sunt supuși zilnic oamenii care trăiesc acolo.
Adică în jur de 100 de suflete, din care un sfert sunt copii.
Blocul construit undeva în ultimul deceniu din ”epoca regretatului” s-a degradat de-a lungul anilor și a ajuns imaginea dezolantă de astăzi. Fațata exterioară picată până la cărămidă, în unele locuri, găurile sunt mari cât un pumn.
În interior imaginea este și mai jalnică. Ceea ce odată s-au putut numi toalete au devenit astăzi aproape niște hrube întunecate cu gândaci și șobolani, cu un miros pestilențial.
”Să ne ducă de aici, nu știu în pădure, dar ducă-ne, că de vine un cutremur noi de aici zburăm și atunci cine răspunde? Cine răspunde? Plătim și noi impozite ca toată lumea. Nu avem siguranța zilei de mâine, vii de la serviciu noaptea și ți-e frică să urci pe scară”,
Elena Țurcanu, președintele asociației de proprietari
Botoșănenii de aici au cerut ajutor în mai multe rânduri. Li s-a transmis să se organizeze, să-și înființeze o asociație de proprietari pentru a putea deveni un partener de dialog cu autoritatea locală și poate astfel să poată fi identificat un program pentru consolidarea și refațadarea blocului.
”Până acum primarul ne-a promis, acum ce-a făcut? Se dă deoparte, ce face?”, întreba retoric un bărbat din bloc.
Oamenii au ieșit imediat pe scară, încercând să vorbescă toți, unii peste alții, speranța a renăscut pentru ei, cineva i-a băgat în seamă.
Însă ajutorul lor nu poate veni decât dintr-o singură direcție.
Primarul actual spune că știe problema de pe Nucilor și e dezamăgit că timp de 4 ani de zile celălalt nu a făcut nimic.
”Este o problemă pe care eu am sesizat-o, cred că pentru prima dată în 2012, chiar am fost mirat că nu s-a întâmplat nimic cu blocul acela. Între timp, noi i-am rugat pe cei de acolo să se organizeze într-o asociație de proprietari ca să avem un partener de dialog. Când m-am întors, am văzut că nu s-a întâmplat nimic 4 ani, am zis hai să văd ce este acolo, că dlor au venit la mine”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Însă nici el pare-se că nu poate face mai multe pentru acești oameni.
Decât o expertiză din care să reiasă pericolul la care sunt supuși acei necăjiți și costurile necesare pentru efectuarea unor lucrări de consolidare sau refațadare a blocului.
”Ce ne propunem noi, să facem o expertiză la acel bloc ca să-i obligăm pe ei, pe proprietari, să-și repare blocul. Noi nu putem interveni decât pe situații de urgență ca să-i presăm, nu putem interveni cu bani de la buget, de la toți ceilalți, pentru altă proprietate. Nu este a Primăriei. Acolo proprietatea este lăsată de izbeliște”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Povestea pare să fie însă aceeași iar și iar, așa cum se obișnuiește la noi, la români. Până nu se petrece vreo nenorocire și nu să plătește un tribut omenesc, lucrurile vor stagna și nu își vor găsi rezolvare.
Pentru că ăsta e tristul destin al românului de pretutindeni…
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024