Blog
A venit un şmecher din Bucale să ne facă proşti la Botoşani
Titlul ăsta nu-i nici exagerare şi nici figură de stil, ci chiar purul adevăr. PSD-iştii l-au adus sâmbătă la Botoşani pe Valeriu Zgonea, vice naţional de partid şi vicepreşedintele Camarei Deputaţilor. Acum, că aţi făcut cunoştinţă cu omul, vreau să vă transmit că pe mine şi pe ceilalţi ceva peste 100.000 de botoşăneni, omul ăsta, care în viaţa de zi cu zi e deputat de Dolj, ne-a cam făcut proşti. A înşirat o mulţime de chestii neadevărate, de la faptul că la Botoşani au crescut taxele şi impozitele până la faptul că s-a majorat gigacaloria, de la scăderea încasărilor la buget la zecile de mii de botoşăneni care ar fi părăsit oraşul strict din cauza primarului. Dincolo de toate acestea, deputatul de Oltenia a jignit un oraş întreg afirmând nici mai mult nici mai puţin că „voi nu ştiţi să citiţi un buget”.Toate astea le-a spus pe un ton la fel de natural ca şi soarele primăvăratic de afară.
Bineînţeles că au fost şi oameni care i-au spus că la Botoşani taxele şi impozitele sunt adoptate an de an la nivel minim că, tariful gigacaloriei, cel puţin la facturare, tocmai s-a diminuat din nou, că încasările la buget au crescut şi că din Iaşi, acolo unde este un primar coleg de partid cu dânsul, au plecat mult mai mulţi oameni decât din Botoşani.
Zgonea ăsta este doar ultimul dintr-o mulţime de oameni politici veniţi din sudul ţării care vin şi-o fac pe-a deştepţii lumii la Botoşani. Totu-i minunat atunci când dau presa afară, sporovăiesc cu „activul de partid” (aşa le place lor să spună) şi nu-i contrazice cineva, însă problemele apar pe la o conferinţă de presă în care li se prezintă date concrete că mint. Din nefericire, aceasta este percepţia generală a „miticilor” de la Bucale, care vin la „ţăranii” de la Botoşani să le spună ce se întâmplă în propriul lor oraş.
Vicepreşedintele PSD, căruia i se pare cât se poate de normal ca parlamentarii de Botoşani aflaţi în grevă să se plimbe cu maşina Parlamentului şi pe benzina statului când ar trebui să meargă la serviciu, continuă astfel în mod (ne)fericit seria unor „guru” care au impresia că prin părţile astea ale ţării poţi să îndrugi ce-ţi trece prin cap că oricum ăştia pun botu’ că-s moldoveni. Îmi amintesc că în campania din 2004 a venit Stolojan şi a anunţat pompos că Alianţa Dreptate şi Adevăr are un program special de ajutorare a judeţelor Botoşani şi Vaslui. I-am cerut atunci să îmi spună o singură prevedere din mega-programul ăsta. Bineînţeles că nu a ştiut să îmi răspundă, a băgat aceeaşi placă afumată cu „nu vrem să ne preia ideile adversarii noştri politici”, pentru ca, la vreo jumăate de an după, liderii PNL şi PD, care atunci se aveau ca fraţii, nu ca acuma ca duşmanii, să recunoască într-un final că programul respectiv n-a existat de fapt vreodată. Îmi amintesc şi de Ludovic Orban, care atunci când era ministru a anunţat la Botoşani că încep lucrările la drumul Botoşani – Târgu Frumos, pentru ca, peste numai vreo săptămână, fondurile destinate Botoşaniului să fie direcţionate spre alt judeţ.
Am scris aceste rânduri asumându-mi toate comentariile de genul „portocaliu”, „PDL-ist”, şi altele asemenea. Ziariul ăsta stă însă mărturie despre cât s-a scris, ca să dau un singur exemplu, despre gigacalorie şi prostiile care se întâmplă în termoficare, dar oricât îl iubesc eu pe şeful de acolo, dacă în Consiliul Local s-a aprobat micşorarea preţului la căldură, iar firma aia are un program european în derulare de vreo 30 şi ceva de milioane de euro, cum oare să spui că gigacaloria s-a majorat? În schimb, Zgonea a descoperit în sfârşit că PNDI-ul este o mare afacere portocalie. Atunci când tot ziarul ăsta a scris o sumedenie de materiale pe această temă, arătând tocmai duhoarea PDL-istă din acest Plan Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, demonstrând cu cifre şi documente că majoritatea proiectelor merg spre localităţi PDL, că preţul per kilometru este unul uriaş, nu a suflat un demnitar PSD de la Botoşani o vorbă despre acest program. Bănuiesc însă că, fiind botoşăneni, or fi şi ei la fel de proşti ca ceilalţi 100.000 şi nu sunt în stare să citească un buget.
Uite de asta-i bun un Zgonea, să vină să ne deştepte puţin, că noi credeam c-o ducem ca-n Los Angeles şi a venit el, salvatorul, şi ne-a dat vestea că noi de fapt trăim în Botoşani, oraşul în care doar cei care vin din Bucureşti ştiu că citească un buget.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Vicele naţional PSD Zgonea a desfiinţat PDL-ul şi pe Flutur la Botoşani
 Lider PSD din capitală : USL are la Botoşani 58%, Portariuc e aproape de Flutur


Să vă spun ce am să fac cu Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” primită de la Primărie
M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Tupeist, pupător în fund la partid şi cu facultate fantomă. Ce iese din combinaţia asta?
Semianalfabet, cu studiile făcute la a doua tinereţe şi neapărat la privat, pe la universităţi fantomă.
Pervertirea iei... sau cum să-ţi iubeşti judeţul scormonind cu „toc de 14” în iarba de festival
Aproape că nu mai trece zi să nu mai văd câte un om politic în ie. Primăvara, vara, toamna, chiar nu mai contează.  Nu-i problemă nici iarna, sunt câţiva îndrăzneţi care o asortează cu un suman sau o căciulă de oaie.
Jandarmeria, de la fugărirea doamnei senator la secretara de școală și urina de partid. Fiindcă roata se învârte
Jandarmeria, pornind de la Botoșani și mergând spre București... tradiții, obiceiuri și politicieni.
Fotbal, lapte sau apometre? Ne vedem în Liga 2
Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
Ce apă băi? V-ați născut cu robinetul la cap sau care-i treaba?
Cum vă permiteți mă nesimțiților să reclamați SÂMBĂTA că nu aveți apă? Dar ce-i asta băi? Adică voi cum vreți mă tupeiștilor, ca azi să se întrerupă apa și peste o săptămână, gata, să vă curgă la robinete?
Nu dau doi bani pe Eminescu
Am văzut un consilier care participă la gala de decernare a Premiilor Eminescu doar în anii în care acest statut, de consilier local. Când n-a mai fost a uitat de poet.
Vă scrie un fraier cu apa plătită la zi
... Care încă mai crede că prima datorie a unui cetăţean faţă de Stat este aceea de a-şi plăti la timp taxele, impozitele şi utilităţile. Adică inclusiv apa. Şi canalizarea. Şi apa de ploaie.
O mare rugăminte: nu-i mai discriminaţi pe romi
După evenimentele care s-au petrecut miercuri la Botoşani, când cetăţenii din Centrul Vechi au asediat Spitalul Judeţean, iar forţele de ordine nu i-au atins cu un deget, cred că orice locuitor responsabil al acestui oraş ar trebui să îşi adreseze nişte întrebări.
Radu şi bocitoarele vesele de la înmormântare
Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
UN CLICK! E gata surpriza anului de la Botoşăneanul
La aproape opt ani de la apariţie, Botoşăneanul pregăteşte o mare surpriză tuturor cititorilor şi nu numai lor. După o muncă începută la debutul primăverii, săptămâna viitoare vom lansa un produs în premieră pentru presa botoşăneană.
Parlamentarii PSD - moţiune de cenzură pentru prostie
Ca să înţeleg bine…Miniştrii PSD au demisionat, apoi au votat să pice Guvernul din care au demisionat, după care şi-au retras demisiile ca să reintre în Guvernul pe care l-au dărâmat şi din care au plecat de bună voie?
România violată de-a mustață de la Teleorman
Țărănușul din sud și-a dus planul sinistru până la capăt și a trimis Guvernul la plimbare. Același Guvern pentru care în urmă cu jumătate de an îl amenința pe unde apuca pe președinte că, dacă nu îl acceptă, declanșează suspendarea fiindcă ”nu respectă voința românilor”.
Proasta clasei a ajuns director
La şcoală dacă primeşti nota 2 te iau toţi colegii peste picior, profesorii te persiflează, chicotesc şi părinţii. Mai pe scurt, ajungi prostul clasei, de care râde toată lumea şi aproape sigur prin vară, în loc să te scalzi la ştrand, trebuie să te apuci de învăţat. Bine, dacă ţii neapărat să treci totuşi clasa. Că doar aşa te învaţă profesorii şi părinţii: dacă ai carte, ai parte.
Scrisoare către tatăl meu
Știu că ai primit vreo 20 de lei în plus la pensie.
Un an de zile fără „directorul pe viaţă”
Era într-o zi de miercuri, pe 13 ianuarie… Nu se făcuse încă ora 8, aşa că eram agitat cu „Top News”-ul zilei, când am primit un telefon: „a murit Valerian Sănduc!”
Un lider PNL le-a cerut PSD-iştilor un post de director
S-a întâmplat în minunata zi de 13 decembrie 2016, adică la nici două zile după alegeri, când tuşul încă nu era uscat pe buletinele de vot şi, de fapt, nici nu se comunicaseră încă rezultatele finale de la alegerile parlamentare.
Visez, nu mă treziţi
Poporul român trăieşte un vis profund de vreo două săptămâni, de când a început campania electorală.Cică se taie 100 şi ceva de taxe şi, drept premiu, vor creşte salariile.
Să mă ierţi nea Costică
… Fiindcă noi am fost prea ocupaţi cu ale noastre şi tu ai plecat dintre noi pe nesimţite.
S-au pişat pe capul nostru
Şi să nu-mi spuneţi că sunt grobian fiindcă la ce personaje avem pe lângă noi cred că sunt şi suntem mult prea fini. Şi tocmai asta-i marea problemă.Şi nici nu cred că oamenii aceştia merită un alt comportament din partea noastră.
Vi s-a adresat voua pseudo-ziaristii lu peste prajit ca nu stiti sa cititi un buget pentru ca voi ati fost la conferinta de presa nu oamenii din botosani. Nea Sergiu mai ai limba in gura ca dupa vad ca lingi ma cam indoiesc!!!???
25 martie 2012, 10:21
Cine mai e si asta, ca nu a auzit nimeni de el? Deci, e un nimeni. Asa cum a venit, poate si pleca.
24 martie 2012, 21:56
Domnilor va rog mult in poza din stanga,spuneti-i lui fata de cal sa traga pielea pe dinti!
24 martie 2012, 20:13
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
”Nu prea sunt de acord cu aceste metode, le consider nu știu cum incorecte. Cu acest aspect eu nu sunt de acord. Nu aș putea să spun că nu se întâmplă lucruri neplăcute în sistem ca în fiecare sector de activitate, însă aceast ...
astratex.ro
sibello.net%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7231 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2861 lei
GBP
Lira sterlină
5.2496 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9027 lei
XAU
Gramul de aur
192.9580 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4531 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9641 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2263 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1849 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6326 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.