Blog
I-a făcut nevasta-să tocăniţă la intervenţia marelui parlamentar din Botoşani  

„Este un obiectiv care va aduce beneficii județului nostru. Îi mulțumesc primului ministru Victor Ponta că m-a sprijinit să duc la îndeplinire o promisiune pe care am făcut-o botoșănenilor, în urmă cu nouă luni, în Ștefănești”.

editorial botosaneanulGreţoşenia asta aparţine „bărbatului” din fruntea PSD Botoşani, ăla care se joacă de-a demisia de vreo două luni de zile şi a fost făcută în dimineaţa zilei în care Vama Stânca Costeşti s-a deschis şi pentru traficul de produse de origine nonanimală. Ca orice politician fără scrupule şi Andrei al nostru sau, mă rog, al dorohoienilor, s-a gândit că n-ar strica să-şi lipească şi el numele de unul dintre extrem de puţinele lucruri bune care se întâmplă în judeţul ăsta când e vorba de Statul Român şi în dimineaţa inaugurării a trimis el repejor un comunicat prin care încearcă să confişte şi această realizare. Adică tot el săracul s-a zbătut, iar Victoraş accidentat în Turcia a pus umărul, că genunchiul nu putea, să-l ajute.
Andruşka şi-a făcut o obişnuinţă din a se băga în seamă atunci când Statul Român mai mişcă ceva şi prin judeţul nostru, dând impresia că, dacă n-ar fi fost el să-l linguşească pe Victor Viorel, cu siguranţă chestia aia nu se mai întâmpla. Măi Andi, nu te mai obosi să trimiţi scârboşenii dintr-astea, îţi promit că scriem noi din propria iniţiativă că, invariabil, e meritul tău.
Oricum, de acum ne e clar. Când se termină seceta şi-o să înceapă ploaia o să se întâmple asta fiindcă ai făcut tu demersuri la Meteo. Iar când o să reapară soarele tot meritul tău o să fie.
Dacă fac gospodinele tocăniţă mai bună bărbaţilor (nu „bărbaţilor” care joacă teatru cu demisia) eu am deja convingerea că ai vorbit cu chef Dumitrescu şi le-a dat el indicaţii la stăruinţa ta.

VEZI CÂND ŞI CINE A CERUT DE FAPT DESCHIDEREA PENTRU MĂRFURI A VĂMII STÂNCA:


Dacă se califică FC Botoşani în turul II din Europa League eu cred că la mijloc o să fie tot o lucrătura de-a ta, pui tu o vorbă acolo la Partidul Comunist din Georgia, pe filiera partidului Comunist din China, că tare-ţi mai sunt dragi şi-o lasă ăia mai moale.
Auzi, dar un comunicat în care să explici şi fraierilor ăştia din capitala judeţului cum faci tu de se pompează atâţia bani în Dorohoiul ăla care te trimite în Parlament nu dai? Sau un comunicat în care să ne explici de ce la un an după ce ai venit tu frumos cu Dragnea la Botoşani şi aţi promis ANL-uri, se fac blocuri prin ANL, cu „insignifianta” diferenţă că se ridică la Dorohoi? Ori un comunicat în care să le spui şoferilor cum se face că promisiunea ta cu covor asfaltic pe Botoşani – Dorohoi a devenit covor de gropi şi peticeală nu trimiţi? Sau e-mail – ul îţi funcţionează doar când e de-o lipeală la o chestie pozitivă?
Nu-i nimic, atunci pune şi tu comunicatul pe-o hârtie şi trimite-l pe Collector de la Dorohoi să ni-l aducă, doar nu degeaba ai dat atâta bănet pe bolidul ăla primit de Victoraş de la Dănuţ. Măcar atâta satisfacţie să ai şi tu dacă tot a pus DNA-ul ochii pe maşina aia.

Sergiu BĂLĂȘCĂU

LĂUDĂROŞENIILE DE LA INAUGURAREA DE ASTĂZI:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42988:„Miki Șpagă” și Victor Ponta, pe lista oamenilor buni care au pompat bani (fără să știe) la Botoșani – FOTOGALERIE ]]

 

Corona-jurnal: Afacerea politică ”starea de urgență” - cum folosești Covid-ul ca să muți alegerile și să schimbi o directoare
Austria, cu de trei ori mai multe infectări decât România, începe să ridice restricțiile, Iohannis mai bagă o stare de urgență... haideți să vedem de ce.
Corona-jurnal: Stai la 5 METRI de mine!
Au început cu un metru, un singur metru. Apoi au zis că ar fi bine totuși să fie un metru și jumătate. S-au mai gândit vreo câteva zile și au ajuns la doi metri. Pentru ca astăzi niște minți luminate să ridice miza la CINCI METRI.
S-au băgat 7 milioane de euro în Centrul Vechi ca să duduie manelele și să urinăm biserica lui Eminescu?
S-a întâmplat într-o zi de decembrie, pe la 16:30, când începea să se însereze. Câteva sute de oameni dansau în Centrul Vechi, o stradelă era blocată, parcarea așijderea, iar din boxele scoase pe trotuar răsunau manele de tremurau la propriu geamurile clădirilor din jur.
Pușcăria Botoșani
Caraș-Severin este unul dintre județele României aflate pe cale de dispariție. Asta cel puțin demografic. În cele trei decenii de după revoluție a pierdut peste 100.000 de locuitori și a ajuns să aibă o populație sub cea din 1930, adică dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Când are interes își ridică fusta
”Asta e Dănuța, ca să ne înțelegem, când are interes își ridică fusta”. Este o frântură dintr-un dialog purtat de cumnata lui Eugen Orlando Teodorovici cu amanta acestuia, nimeni alta decât fosta noră a lui Văcătoroiu.
Botoșăneanul... ziua în care am împlinit 10 ani
În ziua aceasta cuvintele se adună neașteptat de greu. Nu, cu siguranță nu s-au epuizat după 3.650 de zile și 83.987 de articole. Doar că acum se sfiesc privind la ceea ce au făcut și gândindu-se că mâine ar putea fi sfârșitul ori că acest deceniu ar putea fi doar începutul.
O mare rugăminte pentru toți cu #ȘîEu care vor autostrăzi
Fraților, dacă tot v-ați hotărât să întrerupeți lucrul 15 minute, rupeți-vă 15 minute și în luna mai, când sunt primele alegeri din acest an, și mergeți la vot.
O întrebare de bun simț, ca de la finul Gigi la nașul Gică: L-ați vândut pe Oaidă ori ați vândut play-off - ul?
De ce mai cumpără Becali de la Iftime dacă își ia țeapă după țeapă?
Chiar e nevoie de o tragedie ca să scoateți monștrii ăștia de pe străzile orașului?
A mai sărit sâmbătă un tramvai de pe linie... Da, nimic nou la Botoșani. Și totuși...
Loading...
Știrea privind țeapa trasă de Guvern cu Autostrada Moldovei, raportată la Facebook şi eliminată
Știrea din Botoșăneanul prin care anunțam că nu s-a prevăzut nici măcar un leu în proiectul bugetului de stat pe 2019 pentru Autostrada Moldovei a fost raportată ca spam.
Să vă spun ce am să fac cu Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” primită de la Primărie
M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Tupeist, pupător în fund la partid şi cu facultate fantomă. Ce iese din combinaţia asta?
Semianalfabet, cu studiile făcute la a doua tinereţe şi neapărat la privat, pe la universităţi fantomă.
Pervertirea iei... sau cum să-ţi iubeşti judeţul scormonind cu „toc de 14” în iarba de festival
Aproape că nu mai trece zi să nu mai văd câte un om politic în ie. Primăvara, vara, toamna, chiar nu mai contează.  Nu-i problemă nici iarna, sunt câţiva îndrăzneţi care o asortează cu un suman sau o căciulă de oaie.
Jandarmeria, de la fugărirea doamnei senator la secretara de școală și urina de partid. Fiindcă roata se învârte
Jandarmeria, pornind de la Botoșani și mergând spre București... tradiții, obiceiuri și politicieni.
Loading...
Fotbal, lapte sau apometre? Ne vedem în Liga 2
Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
Ce apă băi? V-ați născut cu robinetul la cap sau care-i treaba?
Cum vă permiteți mă nesimțiților să reclamați SÂMBĂTA că nu aveți apă? Dar ce-i asta băi? Adică voi cum vreți mă tupeiștilor, ca azi să se întrerupă apa și peste o săptămână, gata, să vă curgă la robinete?
Nu dau doi bani pe Eminescu
Am văzut un consilier care participă la gala de decernare a Premiilor Eminescu doar în anii în care acest statut, de consilier local. Când n-a mai fost a uitat de poet.
Vă scrie un fraier cu apa plătită la zi
... Care încă mai crede că prima datorie a unui cetăţean faţă de Stat este aceea de a-şi plăti la timp taxele, impozitele şi utilităţile. Adică inclusiv apa. Şi canalizarea. Şi apa de ploaie.
O mare rugăminte: nu-i mai discriminaţi pe romi
După evenimentele care s-au petrecut miercuri la Botoşani, când cetăţenii din Centrul Vechi au asediat Spitalul Judeţean, iar forţele de ordine nu i-au atins cu un deget, cred că orice locuitor responsabil al acestui oraş ar trebui să îşi adreseze nişte întrebări.
Radu şi bocitoarele vesele de la înmormântare
Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Acolo (nr. în Parlamentul European) am învățat niște lucruri extrem de importante, faci compromisuri pentru a ajunge la un consens. Cred că am suficientă experiență ca să îi capacitez pe colegii mei să-și ducă la î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8375 lei
USD
Dolarul SUA
4.0949 lei
CHF
Francul elveţian
4.4794 lei
GBP
Lira sterlină
5.3607 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8756 lei
XAU
Gramul de aur
271.0003 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3977 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9510 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0641 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6494 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.