Shaquill Montell Sno, Yacouba Sylla, Franco Gabriel Mussis, Elad Shahaf, Sekou Camara, Antoni Valeri Ivanov... Sunt convins că majoritatea botoșănenilor n-au idee cine sunt oamenii ăștia, așa că zic mai întâi să îi aducem la zi: sunt jucători de fotbal (fotbaliști sunt ăia care chiar știu ce-i cu sportul ăsta) la Asociația Fotbal Club Botoșani.
Veniți de prin toate colțurile lumii, sunt convins că nu au auzit de orașul nostru până ce un impresar nu le-a intermediat transferul în mirificul nord al Moldovei.
Primii cinci au fost titulari, ultimul a intrat după pauză în Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Botoșani 7 – 0, meciul catastrofă care a băgat echipa în cărțile de istorie ale fotbalului românesc.
Este cea mai drastică înfrângere suferită de FC Botoșani de la promovarea pe prima scenă fotbalistică, cea mai mare diferență de scor din actualul sezon de SuperLigă și sunt convins că mai sunt și alte recorduri.
Adăugați-le băieților ăștia veniți de prin Mali, Guineea și alte țări dintr-astea conduse cu mitraliera în mână niște pensionari români, bărbați în toată firea care ar fi trebuit să se lase de mulți ani de acest sport, dar care se mai chinuie și ne chinuie fiindcă nimeni în lumea asta nu i-ar mai plăti cu 3.000 – 4.000 de euro pe lună. Plus una bucată decar, aproape o blasfemie pentru un număr purtat de-a lungul timpului de Dobrin, Hagi, Mutu. Rămâne doar un băiețas mai răsărit pe care patronul i-l tot propune celui mai vestit oier din România, poate-poate îi mai vinde ceva și cam asta este echipa.
Adăugați niște profitori care n-au avut în viața lor treabă cu fotbalul, dar care sug cât pot de pe la și de pe lângă echipă și cam acesta este, în linii mari, FC Botoșani la ora actuală.
Acest 7 - 0 (în care portarul nostru a apărat două lovituri de la 11 metri și a fost practic cel mai bun botoșănean de pe teren) nu este însă întâmplător, nu este venit de nicăieri.
Tactica aceasta aplicată de atâta vreme cu, ”vindem tot ce putem și aducem no-name – uri pe care să îi învățăm fotbal și să îi vindem, plus câțiva pensionari ca într-o stațiune ca să își refacă aici cariera muribundă”, nu putea merge la nesfârșit.
Dacă tot scoți vin dintr-un butoi și torni în loc apă nu înseamnă că apa se transformă cu timpul în vin.
Din echipa aflată în topul celor cu cei mai mulți spectatori la meciurile de acasă am ajuns în coada clasamentului din SuperLigă. Este un lucru elocvent pentru faptul că ceva este defect la FC Botoșani. Și nu de azi, de ieri.
Suporterului poți să îi spui o mulțime de povești despre marketing, economie, șoimani și altele asemenea, dar el nu poate uita de dansul din partidele cu FCSB-ul (inutil să vă mai spunem că i-am bătut o singură dată în 10 ani) schimbat brusc în acel ”pe viață și pe moarte” din meciurile cu CFR Cluj și Universitatea Craiova. Sigur, nici Neluț Varga și nici Mihai Rotaru nu au băgat în FC Botoșani milioanele de euro pe care le-a turnat Becali, practic cel mai mare investitor al clubului după Elsaco și Primăria Botoșani, așa că nu pot avea pretenții la un tratament similar celui aplicat ”Latifundiarului din Pipera”.
Rușinea epocală de sâmbătă cu Sepsi (în care, ce ironie, a marcat inclusiv Golofca, un fotbalist pe care clubul a reușit performanța de a-l vinde și la FCSB și la CFR Cluj) nu este doar a acelor jucători, este a unui întreg oraș care an de an din taxele și impozitele plătite de botoșăneni contribuie la bugetul clubului.
Sigur, în raport cu 4-5 milioane de euro, cât are nevoie FC Botoșani pentru un sezon, cele 160.000 – 170.000 de euro vărsate anual de Primărie în conturile clubului reprezintă puțin. Dar înmulțiți această sumă cu cei 19 ani de când municipalitatea ajută clubul și vedeți că ies vreo 3 milioane de euro. Plus nocturna, plus sistemul de încălzire al gazonului, plus altele și altele.
Ceea ce s-a întâmplat cu Sepsi este o jignire pentru tot ceea ce înseamnă Botoșani. Shaquill Montell Sno, Yacouba Sylla, Franco Gabriel Mussis, Elad Shahaf, Sekou Camara, Antoni Valeri Ivanov vor pleca de aici, unii poate după această partidă (chiar ar fi de recomandat să ne lase și să se lase), dar noi vom rămâne aici și, pe lângă ”moldoveni împuțiți”, ”violatori de babe”, ”bețivi” și alte ”epitete” cu care suntem ”gratulați” de atâția ani de unii români verzi de-ai noștri, va trebui să ducem și povara acestei catastrofe de rezultat, cum n-a mai fost altul.
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile