Blog
Marcule, al cui mesager eşti? Al lui Ponta?Al lui Geoană?... Sau al banului?
Trebuie să vă spun din capul locul că n-aş fi scris aceste rânduri dacă omul s-ar fi aflat la prima ieşire de acest gen. Este însă a nu ştiu câta recidivă, a nu ştiu câta acuzaţie mai mult sau mai puţin voalată fără probă, astfel încât cred că trebuie luată atitudine faţă de astfel de practici.
Ce s-a întâmplat de fapt? PSD-ul a organizat sâmbătă o conferinţă de presă în care s-a mai prezentat o dată proiectul de construcţie a unor locuinţe. Calculele simple, făcute chiar pe baza declaraţiilor primarului de Constanţa, arată că apartamentele deja ridicate sunt mai scumpe decât ANL-urile. În plus, internetul colcăie de informaţii privind eşecul programului. Apoi, deşi s-a tot spus că acolo s-ar fi mutat oamenii în case, nu s-au prezentat timp de două zile decât machete. Pe lângă acestea, Mazăre a aberat susţinând că la Botoşani s-ar cheltui 20 milioane euro pe un Aqua Park.
Bineînţeles că nici un PSD-ist botoşănean nu i-a atras atenţia, că doar şi ei îl injectaseră cu minciuni. Ba chiar în colţurile gurii li se citea un zâmbet de satisfacţie. O parte dintre jurnalişti l-au contrazis însă pe cifre şi date concrete pe primarul Constanţei, iar mondenul de pe litoral s-a ofuscat şi a replicat cu răspunsuri ce aduceau cu ţipete şi reproşuri gen „nu mă învăţaţi voi pă mine”.
Ei bine, în respectivele momente, senatorul Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani, ofticat poate că jurnaliştii au tupeul şi îndrăzneala să conteste proiectul lui Mazăre şi că nu au venit la conferinţa de presă să îl pupe în fund sau, eventual, să îl întrebe ce femeie a avut noaptea trecută, a spus ceva de genul „ei sunt mesagerii primarului”.
Nu ştiu dacă a fost o aroganţă specifică preluării puterii, un obicei căpătat în atâţia ani de trai pe banii frumoşi ai Parlamentului, o dovadă de nesimţire, o ieşire a unui om fără şapte ani de acasă sau altceva de acest gen, dar sigur este că am unele nelămuriri.
De exemplu, miercuri, când acelaşi senator mulţumea reporterului Botoşăneanul pentru că a redat pe larg cheful ţigănesc cu tentă electorală din ANL Cişmea era tot mesagerul primarului?
Când acelaşi ziarist scria anchete peste anchete despre, măgăriile "portocaliilor" de la Botoşani, iar senatorul, port-stindardul (teoretic bineînţeles) al opoziţiei botoşănene prefera să vorbească doar despre nu ştiu ce a mai făcut Boc, al cui mesager era jurnalistul? Dar senatorul care nu vedea, nu auzea, nu-l dorea capul?
Când ani de zile un preşedinte executiv al PSD Botoşani i-a pupat ghiulul lui Conţac după care i-a tras scaunul, al cui mesager era? Al lui Conţac? Al PSD-ului? Al lui personal?
Când a lăsat un partid baltă pentru un „mizilic” de leafă de vreo 10.000 de para al cui mesager era oare?
Când îţi ia faţa un ţăran veritabil ca Ţurcanu pentru candidatura la preşedinţia CJ şi ajunge pentru prima dată PSD-ul după revoluţie să îi facă luni de zile campanie unui om care doi ani la rând a tăiat primarii PSD de la fondurile CJ-ului, al cui mesager este liderul social-democraţilor. Oare chiar al PSD-ului…?
Când Ţurcanu de la PNL pune secretar de stat, iar PSD-iştii pun, eventual, o secretară de birou, al cui mesager mai este senatorul?
Când senatorul îşi serba ziua la partid cu Paul Mustiaţă de la Fisc a cui mesager era? Al partidului? Al Fiscului? Sau al vreunui viitor (la acea dată) prefect pe nume Adrian Constantinescu?
Când într-o dimineaţă de iarnă, la câteva ore după alegerile din PSD, senatorul aproape că implora ziaristul la telefon să nu scrie că a plecat de la Botoşani în tabăra lui Geoană la congres şi s-a întors în aia a lui Ponta, senatorul acesta al cui mesager era? Al lui Ponta…? Al lui Geoană…? Al interesului personal?
Când tu preşedinte PSD Botoşani spui la peste 600 de oameni că rădăcinile răului sunt la PSD, al cui mesager mai eşti oare? Al PSD-lui…? Al rădăcinilor…? Al răului…?
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 Mazăre şi-a ieşit turistic şi locativ din pepeni la PSD – Nu mă învăţaţi voi pă mine


 



Chiar e nevoie de o tragedie ca să scoateți monștrii ăștia de pe străzile orașului?
A mai sărit sâmbătă un tramvai de pe linie... Da, nimic nou la Botoșani. Și totuși...
Știrea privind țeapa trasă de Guvern cu Autostrada Moldovei, raportată la Facebook şi eliminată
Știrea din Botoșăneanul prin care anunțam că nu s-a prevăzut nici măcar un leu în proiectul bugetului de stat pe 2019 pentru Autostrada Moldovei a fost raportată ca spam.
Să vă spun ce am să fac cu Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” primită de la Primărie
M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Tupeist, pupător în fund la partid şi cu facultate fantomă. Ce iese din combinaţia asta?
Semianalfabet, cu studiile făcute la a doua tinereţe şi neapărat la privat, pe la universităţi fantomă.
Pervertirea iei... sau cum să-ţi iubeşti judeţul scormonind cu „toc de 14” în iarba de festival
Aproape că nu mai trece zi să nu mai văd câte un om politic în ie. Primăvara, vara, toamna, chiar nu mai contează.  Nu-i problemă nici iarna, sunt câţiva îndrăzneţi care o asortează cu un suman sau o căciulă de oaie.
Jandarmeria, de la fugărirea doamnei senator la secretara de școală și urina de partid. Fiindcă roata se învârte
Jandarmeria, pornind de la Botoșani și mergând spre București... tradiții, obiceiuri și politicieni.
Fotbal, lapte sau apometre? Ne vedem în Liga 2
Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
Ce apă băi? V-ați născut cu robinetul la cap sau care-i treaba?
Cum vă permiteți mă nesimțiților să reclamați SÂMBĂTA că nu aveți apă? Dar ce-i asta băi? Adică voi cum vreți mă tupeiștilor, ca azi să se întrerupă apa și peste o săptămână, gata, să vă curgă la robinete?
Nu dau doi bani pe Eminescu
Am văzut un consilier care participă la gala de decernare a Premiilor Eminescu doar în anii în care acest statut, de consilier local. Când n-a mai fost a uitat de poet.
Vă scrie un fraier cu apa plătită la zi
... Care încă mai crede că prima datorie a unui cetăţean faţă de Stat este aceea de a-şi plăti la timp taxele, impozitele şi utilităţile. Adică inclusiv apa. Şi canalizarea. Şi apa de ploaie.
O mare rugăminte: nu-i mai discriminaţi pe romi
După evenimentele care s-au petrecut miercuri la Botoşani, când cetăţenii din Centrul Vechi au asediat Spitalul Judeţean, iar forţele de ordine nu i-au atins cu un deget, cred că orice locuitor responsabil al acestui oraş ar trebui să îşi adreseze nişte întrebări.
Radu şi bocitoarele vesele de la înmormântare
Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
UN CLICK! E gata surpriza anului de la Botoşăneanul
La aproape opt ani de la apariţie, Botoşăneanul pregăteşte o mare surpriză tuturor cititorilor şi nu numai lor. După o muncă începută la debutul primăverii, săptămâna viitoare vom lansa un produs în premieră pentru presa botoşăneană.
Parlamentarii PSD - moţiune de cenzură pentru prostie
Ca să înţeleg bine…Miniştrii PSD au demisionat, apoi au votat să pice Guvernul din care au demisionat, după care şi-au retras demisiile ca să reintre în Guvernul pe care l-au dărâmat şi din care au plecat de bună voie?
România violată de-a mustață de la Teleorman
Țărănușul din sud și-a dus planul sinistru până la capăt și a trimis Guvernul la plimbare. Același Guvern pentru care în urmă cu jumătate de an îl amenința pe unde apuca pe președinte că, dacă nu îl acceptă, declanșează suspendarea fiindcă ”nu respectă voința românilor”.
Proasta clasei a ajuns director
La şcoală dacă primeşti nota 2 te iau toţi colegii peste picior, profesorii te persiflează, chicotesc şi părinţii. Mai pe scurt, ajungi prostul clasei, de care râde toată lumea şi aproape sigur prin vară, în loc să te scalzi la ştrand, trebuie să te apuci de învăţat. Bine, dacă ţii neapărat să treci totuşi clasa. Că doar aşa te învaţă profesorii şi părinţii: dacă ai carte, ai parte.
Scrisoare către tatăl meu
Știu că ai primit vreo 20 de lei în plus la pensie.
Un an de zile fără „directorul pe viaţă”
Era într-o zi de miercuri, pe 13 ianuarie… Nu se făcuse încă ora 8, aşa că eram agitat cu „Top News”-ul zilei, când am primit un telefon: „a murit Valerian Sănduc!”
Un lider PNL le-a cerut PSD-iştilor un post de director
S-a întâmplat în minunata zi de 13 decembrie 2016, adică la nici două zile după alegeri, când tuşul încă nu era uscat pe buletinele de vot şi, de fapt, nici nu se comunicaseră încă rezultatele finale de la alegerile parlamentare.
Visez, nu mă treziţi
Poporul român trăieşte un vis profund de vreo două săptămâni, de când a început campania electorală.Cică se taie 100 şi ceva de taxe şi, drept premiu, vor creşte salariile.
Cine e acest Gheorghe Marcu? E acel absolvent de școală de partid PCR, Ștefan Gheorghiu? Acel secretar de partid al organizașiei PCR Electrocontact de dinainte de 1990? Despre acest COMUNIST e vorba?Da, îl cunosc, am fost coleg cu el la GȘ Electrocontact. Comunist este de cînd îl știu. Nesimțitule, comunistule, bolșevicule lasă-ne, mai ia o pauză de vreo 50 de ani.
17 iulie 2012, 16:18
Cine e acest Gheorghe Marcu? E acel absolvent de școală de partid PCR, Gheorghe Gheorghiu? Acel secretar de partid al organizașiei PCR electrocontact? Despre acest COMUNIST e vorba? Nesimțitule, comunistule, bolșevicule.
17 iulie 2012, 14:04
D-le Balascau daca esti corect, incearca pt. 5 minute sa-ti citesti articolele impartial....si...nostim nu???trage singur concluzia.Intelepciunea vine odata cu varsta.
28 mai 2012, 09:53
Eu nu regret c-a pierdut Bute / Si nu spun vrute si nevrute, / Da-m pare rau, amaru masii, / Ca-n locul lui … nu a fost Base. / (DE H GH)
28 mai 2012, 09:04
Armaggedon, ai calitati de TURNATOR! Ai fost? Mai esti racolat? Te ascunzi in spatele Miscarii prntru Botosani?
28 mai 2012, 09:01
Felicitari dle Balascau, excelent editorial! Un articol care a facut rezumatul politicii PSD-ului din ultimii ani! O gasca de ipocriti!!!!
28 mai 2012, 08:42
Ma gandesc,ca, tare frustrati sunt acesti comentatori pentru a debita asemenea gogomanii la adresa D-lui Marcu.Pacat de ei !
27 mai 2012, 10:34
Obedienta si impostura este un atuu important la D-l. Marcu. Spre sfirsitul anilor '89 D-l. Marcu, salariat la ECB si student ff la ISE Iasi a venit intr-o dimineata la serviciu dupa un exaament luat cu nota 5 si se lauda cum l-a pacalit pe profesor sa-i acorde nota 5 pe motiv ca vezi Doamne era strungar si fabrica il punea sa lucreze in 3 schimburi. Si uite asa, cu "gugosi, cu minciunele...". Si uite asa D-l. Marcu care sare tarcu ajunse si economist. Asa ca Sergiule, nu-ti mai bate capul cu astfel de specimene bipede.
27 mai 2012, 09:26
vai da ce suparacios esti ... mai ceva ca o fata ... ia si publica toate comentariile , nu selecta doar ce iti convine ...
27 mai 2012, 09:09
D-le Sergiu Balascau,chiar nu am inteles nimic din acest articol.Cred ca D-stra fiind suparat de D-l Radu Mazare va razbunati pe D-l Marcu.
27 mai 2012, 08:19
IN SFARSIT SCRIE CINEVA BINE DESPRE ACESTE OM CARE ESTE UN COMUNIST, POLITICIAN FARA UN DISCURS FLUENT SI UN INCAPABIL DE A FI PRESEDINTE UNUI PARTID ASA MARE. DOMNULE MARCU VA ROG SA VA LASATI DE POLITICA CA NU STITI CE ESTE POLITICA.
27 mai 2012, 00:57
nu mai poti de ciuda mai Sergiulica , esti luat putin la rost , si gata , cedezi ... esti slab , sa stii ... ai putin noroc , dar probabil ai calcat in ceva ... pupincurist ieftin ... asta esti ...
26 mai 2012, 22:45
toti politicienii umbla dupa bani (punct).
26 mai 2012, 21:21
domnu senator ghita de a avrameni a cerut 500 de milioane de lei vechi pentru functia de prefect ,a facut deal-ul cu conasul mustata si si-a lasat colegii cu ochii in soare...tipic pentru un om care nu a AVUT NICIODATA MACAR O UMBRA DE...CARACTER!
26 mai 2012, 20:27
bai blogomane..sau blegomane mai bine zis...chiar asta esti...ce te ofuschezi asa tare...ti-a zis-o exact. TU esti mesagerul banului de fapt...crezi ca esti acum ca in povestea aia cu cine tipa mai tare...sau mai repede are si dreptate?...ehh vezi mataluta ca nu e chiar asa.
26 mai 2012, 19:48
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
15 noiembrie 2019
EUR
Euro
4.7667 lei
USD
Dolarul SUA
4.3224 lei
CHF
Francul elveţian
4.3685 lei
GBP
Lira sterlină
5.5647 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9774 lei
XAU
Gramul de aur
203.6272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4239 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2621 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.