Blog
Nu mai pute la PSD... doar mai miroase

De ce l-a bătut Marcu pe Baltă? Este o întrebare care se tot pune în mediul politic de la Botoşani de duminică încoace. Păi, în primul rînd, cred că doar un nebun ar fi schimbat preşedintele unei organizaţii de partid care, într-un judeţ în care şi pavelele respiră portocaliu, bate PDL-ul la prezidenţiale de îl demite şi pe şeful de la Botoşani. Tocmai de aceea nu am înţeles candidatura lui Mihai Baltă. Nu discut aici despre calităţile fostului prefect şi deputat, care sînt cu duiumul, dar cred că nu şi-a ales bine momentul. Să-l fi schimbat pe Marcu într-un asemenea moment e ca şi cum a-i fi dat afară antrenorul naţionalei după ce bate Brazilia cu 3 – 0 la Campionatul Mondial.

Pe de altă parte, Marcu a cîştigat şi pentru că, după alungarea lui Conţac, sub domnia căruia social-democraţia s-a tot subţiat la Botoşani pînă roşu s-a făcut portocaliu, s-a instalat o „echipă” după cum îi spune senatorul sau un „grup de interese”, cum voalat afirma Mihai Baltă. Ei bine, să vii tu din exterior, fără nici un sprijin în interior, îţi este aproape imposibil să îzbîndeşti. Trebuie practic să dărîmi o întreaga structură. Cine dintre cei din prezidiu să-l fi votat pe Baltă? Doar un inconştient, ar fi însemnat să-şi taie singur craca politică de sub picioare. Cum să-l voteze Rotaru pe Baltă, chiar dacă, asemeni fiului acestuia, tot Răzvan îi zice? Cît ar mai fi stat el preşedinte la tineret? Şi chestia e valabilă cam pentru toţi botoşănenii din prezidiu. Baltă ar fi venit cu oamenii lui, cu echipa lui. Şefii în funcţie ştiau asta şi au acţionat în consecinţă.

Mihai Baltă probabil că era conştient de toate aceste lucruri, dar a mizat pe atragerea „poporului” din sală. Numai că, o dată, „poporul” era plin de foşti directori şi directoraşi care abia şi-au pierdut funcţiile, funcţii căpătate pe vreamea lui Marcu şi nu a lui Conţac sau Baltă. În al doilea rînd, delegaţii la conferinţă au fost bine stabiliţi din timp de către actuala conducere, care bănuiesc că a avut grijă să ajungă cine trebuie la alegeri.

În final, cel puţin pentru subsemnatul, a fost surprinzător discursul lui Mihai Baltă. De obicei, atunci cînd vii ca challenger, trebuie să loveşti. Sigur, nu trebuie să cazi în capcane dintr-alea cu „organizaţie de şmecheri” pentru că atunci reacţia sălii e inversă, „tu mă faci şmechemer pe mine, băi?”, dar măcar trebuie să fii direct. Ori, fostul lider social-democrat mi s-a părut că a lovit prea mult „cu manta” şi prea puţin „în gaură”.

Şi ar fi fost ceva „găuri” de umplut. Chiar vorbeam cu cineva sprea finalul conferinţei şi îmi spuneam că, indiferent de cine va cîştiga, „măcar n-o să mai pută a vaselină la PSD”, aluzie la personajul care a părăsit conducerea organizaţiei. Aşa e, n-o să mai pută a vaselină, dar totuşi parcă începe să miroase. A altceva ...

Sergiu BĂLĂŞCĂU


Chiar e nevoie de o tragedie ca să scoateți monștrii ăștia de pe străzile orașului?
A mai sărit sâmbătă un tramvai de pe linie... Da, nimic nou la Botoșani. Și totuși...
Știrea privind țeapa trasă de Guvern cu Autostrada Moldovei, raportată la Facebook şi eliminată
Știrea din Botoșăneanul prin care anunțam că nu s-a prevăzut nici măcar un leu în proiectul bugetului de stat pe 2019 pentru Autostrada Moldovei a fost raportată ca spam.
Să vă spun ce am să fac cu Placheta Omagială ”Centenarul Marii Uniri” primită de la Primărie
M-am regăsit sâmbătă seară printre cei o sută de botoșăneni premiați de municipalitate, citez din hotărârea Consiliului Local, pentru recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani.
Tupeist, pupător în fund la partid şi cu facultate fantomă. Ce iese din combinaţia asta?
Semianalfabet, cu studiile făcute la a doua tinereţe şi neapărat la privat, pe la universităţi fantomă.
Pervertirea iei... sau cum să-ţi iubeşti judeţul scormonind cu „toc de 14” în iarba de festival
Aproape că nu mai trece zi să nu mai văd câte un om politic în ie. Primăvara, vara, toamna, chiar nu mai contează.  Nu-i problemă nici iarna, sunt câţiva îndrăzneţi care o asortează cu un suman sau o căciulă de oaie.
Jandarmeria, de la fugărirea doamnei senator la secretara de școală și urina de partid. Fiindcă roata se învârte
Jandarmeria, pornind de la Botoșani și mergând spre București... tradiții, obiceiuri și politicieni.
Fotbal, lapte sau apometre? Ne vedem în Liga 2
Sau mai degrabă n-o să ne mai vedem deloc. Fiindcă în „B” nu încasezi de la nimeni 1,5 milioane de euro doar din televizări şi nu văd vreun nebun care să ţină echipa la matineu.
Ce apă băi? V-ați născut cu robinetul la cap sau care-i treaba?
Cum vă permiteți mă nesimțiților să reclamați SÂMBĂTA că nu aveți apă? Dar ce-i asta băi? Adică voi cum vreți mă tupeiștilor, ca azi să se întrerupă apa și peste o săptămână, gata, să vă curgă la robinete?
Nu dau doi bani pe Eminescu
Am văzut un consilier care participă la gala de decernare a Premiilor Eminescu doar în anii în care acest statut, de consilier local. Când n-a mai fost a uitat de poet.
Vă scrie un fraier cu apa plătită la zi
... Care încă mai crede că prima datorie a unui cetăţean faţă de Stat este aceea de a-şi plăti la timp taxele, impozitele şi utilităţile. Adică inclusiv apa. Şi canalizarea. Şi apa de ploaie.
O mare rugăminte: nu-i mai discriminaţi pe romi
După evenimentele care s-au petrecut miercuri la Botoşani, când cetăţenii din Centrul Vechi au asediat Spitalul Judeţean, iar forţele de ordine nu i-au atins cu un deget, cred că orice locuitor responsabil al acestui oraş ar trebui să îşi adreseze nişte întrebări.
Radu şi bocitoarele vesele de la înmormântare
Remarcam la pauza meciului Dinamo – FC Botoşani câtă "echidistanţă" există în studioul Digi Sport, una dintre televiziunile care a transmis în direct deja celebrul meci în care moldovenii au răpus bucureştenii.
UN CLICK! E gata surpriza anului de la Botoşăneanul
La aproape opt ani de la apariţie, Botoşăneanul pregăteşte o mare surpriză tuturor cititorilor şi nu numai lor. După o muncă începută la debutul primăverii, săptămâna viitoare vom lansa un produs în premieră pentru presa botoşăneană.
Parlamentarii PSD - moţiune de cenzură pentru prostie
Ca să înţeleg bine…Miniştrii PSD au demisionat, apoi au votat să pice Guvernul din care au demisionat, după care şi-au retras demisiile ca să reintre în Guvernul pe care l-au dărâmat şi din care au plecat de bună voie?
România violată de-a mustață de la Teleorman
Țărănușul din sud și-a dus planul sinistru până la capăt și a trimis Guvernul la plimbare. Același Guvern pentru care în urmă cu jumătate de an îl amenința pe unde apuca pe președinte că, dacă nu îl acceptă, declanșează suspendarea fiindcă ”nu respectă voința românilor”.
Proasta clasei a ajuns director
La şcoală dacă primeşti nota 2 te iau toţi colegii peste picior, profesorii te persiflează, chicotesc şi părinţii. Mai pe scurt, ajungi prostul clasei, de care râde toată lumea şi aproape sigur prin vară, în loc să te scalzi la ştrand, trebuie să te apuci de învăţat. Bine, dacă ţii neapărat să treci totuşi clasa. Că doar aşa te învaţă profesorii şi părinţii: dacă ai carte, ai parte.
Scrisoare către tatăl meu
Știu că ai primit vreo 20 de lei în plus la pensie.
Un an de zile fără „directorul pe viaţă”
Era într-o zi de miercuri, pe 13 ianuarie… Nu se făcuse încă ora 8, aşa că eram agitat cu „Top News”-ul zilei, când am primit un telefon: „a murit Valerian Sănduc!”
Un lider PNL le-a cerut PSD-iştilor un post de director
S-a întâmplat în minunata zi de 13 decembrie 2016, adică la nici două zile după alegeri, când tuşul încă nu era uscat pe buletinele de vot şi, de fapt, nici nu se comunicaseră încă rezultatele finale de la alegerile parlamentare.
Visez, nu mă treziţi
Poporul român trăieşte un vis profund de vreo două săptămâni, de când a început campania electorală.Cică se taie 100 şi ceva de taxe şi, drept premiu, vor creşte salariile.
Presedintele Marcu si ai lui ,,fârtaţi'' vor da primul test in iunie 2012. Va fi testul de căpătâi pentru ca PSD-ul sta slab la ,, locale'' si in special in municipiul Botosani.
1 iulie 2010, 10:10
sa vedeti ce-o sa traga cu arcul Marcu-in tradatori adica in cei care l-au votat pe Balta-e razbunator Ghita
29 iunie 2010, 10:35
Pentru PSD-ist: spiritul lui Contac a ramas printre voi, dragi pesedisti. Sunteti certati rau cu Limba Romana, altfel nu-mi explic de ce scrii "sa spune-ti", cand corect este "sa spuneti". In rest, ai dreptate, fosta directorime din sala e cea care a prins scaune in vremea lui Contac. Cat despre marcu o sa traga iar cu arcu'.
29 iunie 2010, 09:12
Să înteleg din comentariile pe care le faceti ca de vina ptr. tot ce se întampla la noi sunt tot PSD-istii,cred ca nu va afecteaza nimic mai mult la salarii decat faptul ca a iesit Marcu din nou presedinte
29 iunie 2010, 09:00
29 iunie 2010, 08:56
Ei da, pe Contac l-au dat afara in februarie. De exemplu, Razvanel Rotaru in ce luna a ajuns director la Mediu? Parca prin mai, nu? Si nu e singurul...
29 iunie 2010, 08:02
Domnule Balascau sunteti intr-o mare eroare,directorii si directorasii cum va place sa spune-ti au fost numiti de Contac inainte de a ajunge D-l Marcu presedinte interimar,ma mir ca v-a scapat acest lucru la valoarea D-stra de ziarist si asta o spun foarte serios.Cat despre ,,miroase" nu va inteleg.Va doresc mult succes in activitatea D-stra !
29 iunie 2010, 06:13
a inceput deja sa miroase partidul asta dar bine ati spus domnule cum era sa voteze astia cu Balta Razvan cu Balta niciodata ca Macaleti l-a facut om,Brindusa cu Balta,niciodata cind mai ajungea asta inspector ,lingaul de Toma,da cind il mai pune cineva director si Arosoaie directorul pierdut in spatiu ,Laura care are o singura calitate -gura mare,Fedorovici nici gind asa ca de asta asa este rezultatul alegerilor tare ma tem ca o sa-si doreasca sa mai miroase a vaselina pe la PSD ca vin localele si daca nu sint alegeri anticipate nu stiu cum se va descurca PSD-ul la locale
28 iunie 2010, 23:21
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7667 lei
USD
Dolarul SUA
4.3224 lei
CHF
Francul elveţian
4.3685 lei
GBP
Lira sterlină
5.5647 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9774 lei
XAU
Gramul de aur
203.6272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4239 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2621 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.