Blog
Vorbim puțin și despre numărul record de teste efectuate?

Discutăm zi de zi de noile recorduri de infectări. Nu se amintește însă aproape deloc sau se trece în plan secundar faptul că, aproape la fel de des se stabilesc și noi recorduri la numărul de teste efectuate.

Rata de infectare din România este mult mai mică față de cea din Starea de Urgență


Nu fac parte din categoria conspiraționiștilor și nici a celor care susțin că ”virusul nu există”, dar cred că trebuie să așezăm lucrurile în adevărata lor dimensiune.


Așadar, potrivit raportării de sâmbătă, în ultimele 24 de ore se efectuaseră nici mai mult, nici mai puțin de 34.127 de teste, cel mai mare număr de la declanșarea pandemiei.


Rata de infectare era de 3,76%, mult sub cea din lunile Martie și Aprilie, când pe 21, respectiv 15, era de peste 9%, respectiv peste 7%.


În toată luna aprilie, doar într-o singură zi s-au depășit 2.000 de teste, în rest se efectuau o mie și ceva sau câteva sute.


În luna mai doar într-o singură zi s-au prelucrat peste 10.000 de teste. În rest, sub acest număr.


Față de luna mai s-a triplat într-adevăr numărul de cazuri active, doar că atunci nu exista capacitatea de testare de astăzi. Nu prea puteau fi diagnosticați atâția oameni.

 

Am atins jumătate din capacitatea de testare a Italiei, ceea ce părea inimaginabil în primăvară


Toate acestea nu înseamnă, ce-i drept, că situația nu este una îngrijorătoare. Avem internați pe ATI 315 pacienți. Pe 26 aprilie era 235, iar pe 25 mai doar 177.


Numai că, este necesar să precizăm că toate aceste situații pleacă de la numărul de teste efectuate, care iată că sâmbătă, 25 iulie, a ajuns să fie de vreo cinci-șase ori mai mare decât în luna mai.


În vârful pandemiei în Italia se efectuau 50.000 – 60.000 de teste pe zi și se venea cu 5.000 – 6.000 de noi cazuri, adică rata de infectare era undeva în jur de 10%.


Noi am cam atins jumătate din puterea de testare a Italiei și rata de infectare este de 3-4-5%.


Aici însă încep discuțiile despre populația mult mai mare a Italiei și mai ales despre sistemul sanitar peninsular și cel românesc. Iar lucrurile devin de-a dreptul supărătoare și alarmante pentru noi.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Un nou RECORD de infectări, dar și un RECORD absolut de teste făcute la nivel național
FLASH INTERVIU Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: Nu este tragic, dar este îngrijorător

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Cât de onorabil mai este cetățeanul nostru de onoare?
Ce este mai onorabil?
Un târg al bătrânelor sărmane și al copiilor amărâți alergați prin păduri... pe când?!
Azi pe adresa redacției am primit un nou comunicat. Cu șefi de instituții care se încăpățânează în ideea târgului de produse agroalimentare în Piața Revoluției, prin ocuparea integrală a parcării. S-a găsit un nou prilej de „sărbătoare”. Și din nou, se face o deschidere oficială (?!). A câta oare, anul acesta?
Când donațiile ating limita ridicolului
Ajung la redacție după activitatea matinală de teren, în căsuța electronică de la una dintre paginile de socializare mă așteaptă un mesaj. De un la cont anonim ce nu poate fi asociat unei persoane vii și reale. Cu o rugăminte nobilă de altfel, așa se face că răspund, pentru că în general mesajele la adresa jurnaliștilor sunt injurioase.  
Rockerul care ne conduce a vrut să ne trimită la Monte Carlo, dar am ajuns la Jupiter
În programul de guvernare, în oferta electorală, oamenii aceștia spun niște lucruri, iar când ajung la guvernare fac cu totul altceva decât au promis.
Prima zi de școală cu tupeu se sărbătorește
Am scris astăzi despre banii aruncați pe fereastră de Consiliul Județean pentru laptopurile aleșilor. S-au cheltuit vreo 30.000 de euro pentru ca doar un singur ales să folosească acel computer primit de la CJ.
Ziua în care am devenit milionar
Prin 2009, când discutam cu un vechi prieten despre lansarea ziarului Botoșăneanul, m-a întrebat ”ce obiectiv aveți tu și Gaby cu ziarul ăsta?”. I-am răspuns pe nerăsuflate: ”un milion de cititori pe lună”.
Trăiască Poșta Română! Aventura „vieții” pentru o banală tavă din silicon
Recunosc, sunt o campioană a cumpărăturilor online și am depășit de mult bariera neîncrederii în produsele care arată extraordinar în magazinul virtual și dezamăgitor în pachetul livrat la ușă de curier. Bine, am avut și experiențe nefericite pe care mi le-am asumat, după care mi-am promis continuu că voi înceta să comand online, fără a mă ține de cuvânt de fapt. Însă au fost și comenzi mulțumitoare, în număr mai mare decât cele negative.
Un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. (Cât) Mai stăm?
Ieri s-a împlinim exact un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. După 12 luni ni se cere același lucru...
FC Botoșani, clienta nou promovatelor: Amenințări, geamuri sparte, campanie electorală, multe înjurături și puțin fotbal
De vreo cinci luni nu am mai câștigat un meci acasă. Am pierdut pe Municipal inclusiv cu nou promovatele UTA și FC Argeș.
Când te apucă greața de propria meserie
”Spre deosebire de alții eu am o meserie” este placa pe care am auzit-o de sute și sute de ori din partea unor parlamentari, prefecți, președinți și vicepreședinți de Consiliu Județean, primari și viceprimari. Este răspunsul standard pe care îl dau atunci când sunt întrebați: ”ce o să faceți dacă nu obțineți un nou mandat?”.
Nu v-ați mirat când 22.000 de botoșăneni au votat un ”senzațional” care le-a promis câte 20.000 de euro la fiecare și vă mirați acum?
Pentru cei care încă se mai miră de votul botoșănenilor...
Covid, partenerul meu de viață din ultimele două săptămâni
Primul contact
La 5 ani de la #Colectiv, 10 oameni au ars la urgențe, într-un spital... Singura speranță rămasă vine de la ”Flăcările iadului”
Tocmai s-au împlinit 5 ani de la tragedia din #Colectiv, în care au murit peste 60 de oameni și la câteva zeci de minute după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț deja se discuta despre transportul pacienților arși în străinătate.
Mortul primar
La Botoșani, primarul PNL se plânge că i-au fost furate voturile la alegerile organizate chiar de Guvernul PNL.Și tot la Botoșani, PSD-iștii susțin că n-au furat nici măcar un vot, dar refuză renumărarea.
”Golaniada” și curiosul caz Valeriu Iftime: când trebuie să vorbească și când trebuie să tacă un om de afaceri
Avem câteva mii de candidați la alegerile locale din acest an, dar vedeta absolută pare să fie un om care nu a intrat în bătălia electorală, cel puțin din postura de candidat. Nici acum, nici în 2016 și nici în vreun alt an.
Talibanii vor iar la Primărie și CJ... după 20 de ani botoșănenii au de ales cam între aceiași oameni ca în anul 2000
Vă propun o scurtă întoarcere în timp pentru a înțelege mult mai bine ce se întâmplă astăzi și, mai ales, de ce nu se întâmplă mai nimic bun în Botoșani la nivel macro și de ce am ajuns să batem pasul pe loc de atâția ani și să privim cu jind la alte zone din România.
Corona-jurnal: Pandemia nesimțiților
Noi nu trebuie să uităm un lucru: La Botoșani avem al patrulea cel mai mare număr de infectări la nivel național. Dacă ne raportăm la numărul de locuitori suntem chiar pe 3 la nivel național. Nu se poate!
Corona-jurnal: Am ieșit din Starea de Urgență și am intrat în Starea de Demență
De obicei îl recunoști după rubrica ”studii”, unde se laudă cu ”Școala vieții”.Nu este nici epidemiolog, nici medic de vreun fel, nici biolog. Nu este nici profesor de biologie, fizică sau chimie și nici inginer în tehnologia informației.Schimbă vreo trei-patru locuri de muncă într-un an fiindcă nu a găsit încă patronul care să se ridice la înălțimea așteptărilor sale.
Corona-jurnal: Cum am devenit un județ plin de eroi
Au trecut vreo șapte săptămâni de la instituirea Stării de Urgență, iar Botoșani a devenit un veritabil județ al eroilor. De la primari la parlamentari și de la ei la o mulțime de oameni care au inițiat strângeri de fonduri, cu toții ne vorbesc despre ”eroi”. ”Eroi” în numele cărora se claxonează la ore fixe prin oraș, se fac colecte mai mult sau mai puțin publice, se fac achiziții directe în loc de licitații.
Corona-jurnal: Afacerea politică ”starea de urgență” - cum folosești Covid-ul ca să muți alegerile și să schimbi o directoare
Austria, cu de trei ori mai multe infectări decât România, începe să ridice restricțiile, Iohannis mai bagă o stare de urgență... haideți să vedem de ce.
STIMATE DOMN, AS VREA SA FACETI UN DEMERS JURNALISTIC , SA VEDETI SI SA ADUCETI LA CUNOSTINTA FACTORILOR DE DECIZIE, CATI ROMANI AU MURIT DIN CAUZA FAPTULUI CA AU FOST PRIVATI DE ACTUL MEDICAL, IN ACEASTA PERIOADA...
26 iulie 2020, 12:17
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să demoleze garajele?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din aceste situații reiese clar următorul aspect: și în 2022 Consiliul Județean Botoșani a fost de departe cel mai departe investitor din județ cu o sumă de 60 de milioane de euro. Vom continua pe aceeași cale și în acest an ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9491 lei
USD
Dolarul SUA
4.5463 lei
CHF
Francul elveţian
4.9573 lei
GBP
Lira sterlină
5.6256 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4100 lei
XAU
Gramul de aur
289.4390 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2471 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3000 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3557 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2103 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6645 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.2 o C
Dorohoi
16.5 o C
Bucecea
15.9 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
15.8 o C
Ştefăneşti
12.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.