Este
Cristian Achiței de la PDL care a răbufnit după ce, unul dintre liderii de la București ai acestui partid s-a luat de
Florin Țurcanu cu interminabilul lui concediu cauzat de o oboseală cronică. A mai repetat respectivul domn și deja cunoscuta replică plagiată deja de la Liviu Dragnea care este autor original și prin care același Florin Țurcanu este acuzat că a blocat județul.
“Mișcarea Populară, prin vocea fostului președinte al CJ s-a trezit iarăși vorbind despre faptul că la CJ proiectele ar fi blocate. Este o idee indusă de PSD-iști care habar nu au de proiectele județului Botoșani, dar blochează și proiectele de hotărâre ale CJ ca să trebuiască să facem ședințe extraordinare pentru a da banii acolo unde trebuie dați”, a declarat
Cristian Achiței, vineri la conferința de presă organizată sub însemnul ACL și care a marcat debutul campaniei electorale.
Democrat liberalul a spus că toate proiectele pe fonduri europene ale CJ sunt în derulare, stadiile fizice sunt conform graficelor asumate. Și a mai transmis ceva.
”Dl Țâbuleac să își vadă de partidul lui și de madama lui candidată la președinție care o să ia zero la sută voturi la Botoșani și să nu mai aibă grija membrilor PDL", a încheiat
Cristian Achiței, nervos pe declarațiile vicepreședintelui național al PMP, Nicolae Ivășchescu.
(G.E.)
CITEȘTE:
Țâbuleac și-a făcut mea culpa în fața șefului politic din capitală