Banca Națională a României aniversează 150 de ani de la nașterea pictorului Ștefan Luchian printr-o monedă.
Începând cu data de 26 februarie 2018, Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian.
Supranumit pictorul florilor, Ștefan Luchian s-a născut în data de 1 februarie 1868, în satul Ștefănești (județul Botoșani), devenind un succesor al lui Nicolae Grigorescu. S-a stins la doar 48 de ani, după o lungă suferință provocată de scleroza în plăci.
Moneda are o valoare nominală de 10 lei, puritatea fiind de 999‰. La un diametru de 37 de milimetri, aceasta va cântări 31,105 grame.
Aversul monedei redă o compoziție care prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ștefan Luchian: în prim-plan, pe șevalet, ,,Anemone”, iar în plan secund ,,Fântâna de la Brebu”; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2018”.
Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ștefan Luchian, inscripția „Ștefan Luchian” și anii între care a trăit pictorul, ,,1868-1916”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Preţul de vânzare al monedei din argint, exclusiv TVA și inclusiv broşura de prezentare, este de 375 de lei, tirajul fiind de 200 de unități, scrie Forbes.
Monedele din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Ștefan Luchian au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024