Mai mulți sugari din Botoșani au fost internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, împreună cu mamele.
Aceștia au fost identificați cu intoxicații, mai severe sau mai ușoare cu nitriți sau nitrați, după ce au consumat apă din fântâni netestate.
„În cursul anului 2016 au fost internate pe secțiile spitalului șase cazuri cu intoxicație datorate nitriților. Trei cazuri s-au înregistrat la copii de o lună, două cazuri s-au înregistrat la copii de 4 luni, iar un caz la un copil de 3 luni. Toate cazurile internate în cadrul spitalului nu s-au soldat cu decesul pacienților”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Mavromati
Și anul acesta, în doar o lună de zile a fost înregistrat un singur caz la un copil de 4 luni de zile.
Acesta este în prezent în siguranță.
”Specialiștii recomandă consumul de apă potabilă din surse testate. Consumul de apă din sursă netestată, cu un nivel ridicat de nitriți și nitrați poate duce la apariția formelor severe de intoxicație cu nitriți, în special la sugari”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Mavromati
Boala albastră este o methemoglobinemie care afectează cel mai des şi cel mai grav copii mici, putând fi letală pentru sugari. Afecţiunea, care intră în rândul intoxicaţiilor, poate să apară şi la adulţi, însă cu o manifestare mult mai ştearsă şi uneori fără a se exterioriza prin semne. Femeile gravide intoxicate, chiar şi asimptomatic, cu nitriţii din apa de fântână, pot naşte copii cu malformaţii. Din cauza acestei tulburări, fie ea şi minoră, fătul poate muri în orice stadiu al sarcinii.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile