Cazurile de obezitate sunt în creștere alarmantă, relevă un raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în acest an. Aproximativ 58% dintre români suferă de supraponderabilitate.
Afectați sunt și copiii, iar pandemia a crescut riscul de apariție a obezității în rândul acestora. Atât adulții cât și minorii au stat mai mult în case, mâncarea a fost din abundență, iar sportul a cam lipsit.
Conform OMS, recomandările specifice pentru o dietă sănătoasă includ: consumul mai multor fructe, legume, cereale, reducerea consumului de sare, zahăr și grăsimi. Nutriția proastă poate duce la imunitate redusă, sensibilitate crescută la boli, precum și dezvoltarea fizică și mentală deficitară.
În realitate însă ... produse fast- food, chipsuri și multe dulciuri cam așa arată meniul multor copii din Botoșani și din întreaga țară.
Astfel că s-a ajuns ca unii dintre ei să fie obezi fiind îndopați cu mâncare chiar de propriii părinți.
Sunt copii la Botoșani care cântăresc chiar și 80 de kilograme. Medicul Cornel Saradan din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) a întâlnit chiar recent astfel de cazuri la o acțiune de promovare a sănătății.
„A fost o familie, părinți obezi, copilul obez. Copilul avea 1,49 m, 10 ani și 79 de kilograme. Deci, mai greu ca mine care am 1,93. Dar era pătrățel aproape. Aici trebuie lucrat în timp, nu dintr-o dată. Prima dată cu mers pe jos, pe urmă cu alergare, cu bicicletă, înot că avem Cornișa, adică putem găsi niște lucruri, avem sală de sport”,
Cornel Saradan, medic în cadrul DSP Botoșani.
Lupta cu kilogramele în plus
Trebuie însă multă determinare pentru a scăpa de kilogramele în plus.
„E simplu în teorie, numai că trebuie perseverență. Deci, nu sunt adeptul dietelor din astea cu înfometare. Acum suntem în post, două săptămâni nu am mâncat nimic. Și ce am făcut? După aceea pun triplu să zic”,
Cornel Saradan, medic DSP Botoșani.
La ce ar trebui să renunțăm în primul rând?
„La dulciurile rafinate adică bomboane, prăjituri, torturi pentru că pe de o parte au și aditivi alimentari, conservanți artificiali, îndulcitori artificiali. Dar acum una este să mănânci o felie de tort la ziua ta și alta este să te obișnuiești ca în fiecare zi să îți iei câte o pungă de bomboane.”
Cornel Saradan, medic în cadrul DSP Botoșani.
Medicul botoșănean susține că este important ca principalele mese ale zilei să fie respectate. Cuvântul cheie trebuie însă să fie cumpătarea.
„Cina ar trebui să fie undeva pe la 18 – 19 cam prin zona asta. Dar să fie totuși adică să nu fie sărită că vai că nu mai mănânc seara. E greșit pentru că mă apucă noaptea o foame și mă duc la frigider și mănânc tot de pe un raft”,
Cornel Saradan, medic în cadrul DSP Botoșani.
Cel mai frecvent obezitatea apare la copiii cu vârste cuprinse între 12 - 14 ani. Din nefericire, unii copii își găsesc un refugiu în mâncare și atunci când duc lipsă de afecțiune din partea părinților, de aceea potrivit cadrelor medicale factorul emoțional este foarte important.
Medicul Cornel Saradan susține că obezitatea ar putea fi prevenită dacă ar exista cabinete de medicină școlară suficiente, educația sanitară ar fi materie obligatorie în școli și dacă inclusiv medicii de familie s-ar implica mai mult.
Totodată, Cornel Saradan a declarat că el este dispus să participe la ședințele cu părinții pentru a transmite informații despre această boală însă ar fi doar „o picătură într-un ocean”.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024