Este o boală cronică cu urmări grave dacă pacientul nu ține cont de recomandările medicilor.
Diabetul poate avea multe forme, de la o persoană la alta. Este de mai multe tipuri și implică uneori și dependența de insulină.
Pacienții care suferă de această boală au nevoie de tratament continuu și monitorizare.
„Această poveste care mai apare cu diabet vindecat este o mare aberație. Diabetul este o boală cronică ca și hipertensiunea, ca și ciroza hepatică, nu se vindecă. În timp, în funcție de cum gestionează și pacientul situația și noi ca medici îl ajutăm, poate să se complice cu complicații cronice la nivel de ochi, rinichi, inimă, vase de sânge sau poate să aibă o evoluție lentă, cu mai puține complicații. Deci nu este o boală vindecabilă ci poate fi doar ținută sub control”.
dr. Carmen Galiano, șefa Centrului de Diabet
Iar partea bună este faptul că medicația pentru diabet a fost mult îmbunătățită și este accesibilă în unități medicale atât din străinătate cât și din România.
„În ultimul timp au apărut molecule noi, foarte bune care vin în ajutorul nostru, al medicilor în primul rând și pe care le avem în totalitate. Deci, ori tratat în Spania, ori tratat în Italia, ori tratat la Botoșani, avem exact aceleași medicamente. Pentru că sunt pacienți care stau în altă țară din UE și se hotărăsc la un moment dat să vină în România. Vin cu tratamentul de acolo și noi avem exact aceleași medicamente cu care putem să le continuăm tratamentul. Deci, din punctul acesta de vedere nu există nicio diferență”,
dr. Carmen Galiano, șefa Centrului de Diabet
Un diabet neglijat poate avea mai multe complicații precum retinopatie, nefropatie, infarct miocardic, accident vascular și polineuropatie.
Cel mai tânăr pacient de la Botoșani este o fetiță de doar trei anișori.
Valeriu Iftime: Gata cu lucrurile de mântuială
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024