Discuția a avut loc la întâlnirea cu primarii convocată pentru luni, 16 ianuarie 2023, de la ora 12:00 în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Au mai fost prezenți pe lângă Garda Forestieră Suceava, în calitate de vorbitori, șefii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și ai Inspectoratului Școlar Județean.
Șefii DSVSA au vorbit despre bolile care au lovit din punct de vedere veterinar fauna domestică și sălbatică din județul Botoșani și impactul economic-social asupra populației.
„Cred că știți de focarele de gripă aviară apărute la Fălticeni – Suceava și în același timp vă informez că în Republica Moldova au fost cinci focare de gripă aviară, Botoșani fiind undeva la mijloc între aceste două focare și sprijinul dv. în cazul în care apar păsări moarte să ne informați”,
a transmis Teodor Harabagiu, director executiv DSVSA
Ca și noutate, după câțiva ani la Botoșani a reapărut rabia la bovine, în contextul invaziei din Ucraina.
„Astfel toate vulpile migrează spre zone mai liniștite. De ce spun acest lucru? Pentru că focarele pe care le-am avut sunt duse mai departe către laboratorul național de referință și au fost identificate tulpini cu originea din partea celalaltă de Prut sau din Ucraina”,
Teodor Harabagiu, director executiv DSVSA
La Botoșani anul trecut a apărut și un caz de antrax.
De asemenea, au existat și patru focare de tuberculoză la bovine și unul cu locă americană la albine.
Loca americană este o afecțiune bacteriană produsă de Paenibacillus larvae prezentă aproape că în toate țările lumii, fiind cea mai periculoasă maladie care afectează stadiul de larvă la albine.
Practic, orice familie de albine este distrusă de loca americană în cazul în care nu au fost realizate măsuri de stopare a dezvoltării bolii la bun început.
Boala apare în perioada sezonului activ, atunci când în familia de albine apare și puietul.
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024