Bobotează-n ger cu un senator, oameni evlavioși și multă agheasmă – GALERIE FOTO & VIDEO
Botezul Domnului Isus Hristos sau Boboteaza cum este cunoscută în
popor este sărbătoarea care încheie ciclul celor de iarnă. Pe data de 6
ianuarie, Bisericile își montează în curți cruci din gheață, iar
credincioșii participă la Sfânta Slujbă pentru a putea lua acasă
agheasmă, tămăduitoare pentru suflete și trupuri bolnave.
”Este una din cele mai frumoase slujbe”
Și la Botoșani a fost mare sărbătoare. Zeci de mii de botoșăneni au umplut lăcașele sfinte de Bobotează. La fel s-a întâmplat și pe Pietonalul Unirii, la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva unde, deși mai puțini numeric față de anul trecut, botoșănenii au venit să ia agheasmă.
S-au adăpostit de frigul ce-i tăia la oase în Biserică și au ascultat slujba și predica părintelui.
”În această zi în biserici preoții slujesc slujba așa numită agheasma mare sau sfeștania mare, slujbă care se face numai cu acest praznic dumnezeiesc. Este una din cele mai frumoase și mai înălțătoare slujbe prin care slăvim Botezul Domnului”, a spus în predica sa părintele Grigore Diaconu care slujește la Biserica Sfânta Parascheva.
”Pentru mine e foarte important Botezul Domnului, este o sărbătoare printre cele mai mari. Bineînțeles că și acela care are credință în el are puteri tămăduitoare dar trebuie să ai credință ca să ai așa ceva, dacă nu ai credință…”, a spus un credincios din Botoșani care a înfruntat frigul pentru a fi prezent la Biserică.
Senatorul Viorel Grigoraș printre creștini
”Când se împărtășește nu tot agheasmă mare se dă? Pentru curățirea sufletului. Este sărbătoare, e Boboteaza, e Botezul Domnului care a venit să ne învețe pe noi că trebuie să fim botezați. Frumos a spus părintele în Biserică”, a spus evlavioasă și o altă doamnă.
Printre oamenii simpli care au participat la slujbă s-a aflat și senatorul Viorel Grigoraș, care a stat retras. La final, după ce cele patru imense butoaie cu apă au fost sfințite, credincioșii și-au umplut recipientele pe care și le-au adus de acasă cu agheasmă tămăduitoare și au plecat senini spre case, la căldură.
(G.E.)