Bodyguarzii și-au găsit nașul la concertul lui Pepe: copiii le-au scăpat printre degete în goana după autografe - GALERIE FOTO & VIDEO
Al doilea concert al lui Pepe în Botoșani a strâns lumea în Vinerea Neagră ca la zi de teatru.
Copii
de toate vârstele l-au așteptat pe „loverul latino” și doar teatrul de
păpuși i-ar fi bucurat pe micuți mai mult decât au făcut-o melodiile
cunoscute ale cântărețului. Și parcă tot mai frumos a fost aici, căci au
putut să se pitească aproape de scenă și să bată palma cu artistul pe
care l-au așteptat atât de mult.
Mișcări de oameni mari
Dar până să își vadă idolul, micii fani au dansat hip-hop odată cu „fabrica” de dansatori de la G-Power.
Pantalonii strâmți și rupți în genunchi ai artiștilor liceeni i-au ținut pe mai micii spectatori cu privirile ațintite și cu poftă de dans.
Un copil care abia știe să meargă, se leagănă aritmic și nu vrea nici în ruptul capului să fie luat în brațe de tatăl său. Vrea cu orice preț să învețe mișcările rapide ale celor mai mari.
Alte două micuțe se iau de mână și dansează ca două nimfe, într-un soi de ritual doar de ele știut, în timp ce de pe scenă apare Pepe.
Copiii știu versurile și le recită ca pe niște poezii învățate pentru note mari. „Numai iubirea” pare un soi de „Luceafărul”, doar că nu are 99 de strofe.
Când Pepe întinde microfonul spre mulțime, zeci de voci subțirele cântă în același timp „numai iubind și din iubire, poți altora să dăruiești”. Oamenii de pază încearcă să țină năzbâtioșii la doi metri de scenă, dar până la sfârșitul concertului, aceștia aproape se cațără pe cizmele idolului lor.
Lecția de iubire
După ce au cântat împreună cu Pepe melodii din telenovele despre dragoste, putere și ură, micuții și părinții lor s-au îngrămădit la o sesiune de autografe. Scăpați de bariera oamenilor de pază ca în pauza de recreație de la mijlocul amiezii, aceștia se avântă spre artistul latino.
Nu lipsesc telefoanele de ultimă generație pe care copiii le mânuiesc mai bine decât pixul pe care i-l întind bucuroși lui Pepe pentru autograf.
Denisia nu are mai mult de șapte ani și e fericită tare că a reușit să câștige semnătura artistului numai și numai pentru ea.
„Îmi place tare Pepe, și mama și tata îl ascultă, acum ei stau la rând să facă poză”, spune cu emoție în glas.
O altă copilă sare rândul pentru a treia oară, pentru că primele poze cu smartphone-ul nu i-au ieșit clare.
Oamenii de pază aproape o iau pe sus de subțirică ce e și ea râde zgomotos. Neastâmpărați, micuții nu mai pot fi ținuți în frâu de cei șase oameni solizi care asigură paza.
Se îmbrâncesc, sar peste coadă, iar când le vine rândul, se pozează de două, trei ori, să se asigure că nu le scapă cel mai frumos zâmbet.
După aproape o oră de autografe, și oamenii de pază se aliniază și zâmbesc șmecherește la cameră. S-au pozat și ei cu loverul latino.
(C.B.)