Județul Botoșani este cunoscut pentru frumusețea sa naturală, dar și pentru bogata sa istorie și cultură.
Pe lângă lucrurile deja cunoscute despre acest județ, există și câteva lucruri mai puțin știute și interesante.
Satul Horodiștea din comuna Păltiniș, județul Botoșani, este cel mai nordic punct al României și este legat de restul țării prin șoseaua națională Dorohoi-Rădăuți-Prut.
Botoșani găzduiește anual Festivalul Național de Muzică Ușoară Românească ”Mărțișor Dorohoian”, care are loc în luna martie și este un eveniment cultural tradițional. Dar și Zilele Nordului, un complex și complet festival dedicat orașului Darabani și întregii zone de nord.
Festivalul include expoziții de mărțișoare, concerte, dansuri populare și alte activități culturale.
În Botoșani, există câteva case memoriale care au aparținut unor personalități importante ale culturii românești, cum ar fi poetul Mihai Eminescu, scriitorul Nicolae Iorga și compozitorul George Enescu.
Aceste căsuțe sunt transformate în muzee și pot fi vizitate de către turiști, oferind o incursiune în viața și operele acestor mari personalități culturale române.
Aici s-au născut și alte personalități precum Octavian Băncilă, Ștefan Luchian, Octav Onicescu, Dimitrie Negreanu sau Grigore Antipa.
Botoșani este cel mai verde municipiu din România. Chiar dacă nu este o destinație turistică foarte populară, oamenii de aici respiră cel mai curat aer, pentru că există parcuri cu o suprafață de peste 320 de hectare de spații verzi. De fapt, 10% din suprafața orașului este reprezentată de parcuri.
Județul Botoșani are multe obiective turistice, pe lângă multitudinea de parcuri în care te poți plimba admirând natura.
Chiar dacă nu este cel mai vizitat județ din România, așa cum am menționat, zona este una care are multe de oferit. De la Casa Memorială Mihai Eminescu și Lacul de la Ipotești, locurile care au fost o sursă de inspirație pentru cel mai mare poet, până la Mănăstirea Vorona, casele memoriale Grigore Antipa și George Enescu sau Delta nordului, un loc absolut superb de descoperit.
Nici Biserica ”Sfântul Gheorghe” nu trebuie ratată. Este una dintre cele mai frumoase catedrale din România, construită în stil neobizantin. Se află în centrul orașului Botoșani.
Casa Memorială Mihai Eminescu - locul în care s-a născut marele poet, este un loc unde poți vedea obiecte personale, manuscrise și documente care ilustrează viața și opera poetului.
Mănăstirea Vorona este printre cele mai vechi așezăminte din județ, cu o vechime de peste 500 de ani. Interiorul se păstrează aproape intact, deși a fost pictat între anii 1860 și 1870.
Biserica Uspenia din Botoșani, ctitorită de Elena Rareș, este considerată clădire monument. Aceasta este biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu, a cărui statuie o poți vedea în curte.
Orașul Flămânzi din județul Botoșani este un alt loc pe care îl poți vizita. A devenit oraș abia în 2004 și este considerat un loc istoric, fiind punctul în care a pornit Răscoala din 1907, în care țăranii s-au revoltat împotriva conducătorilor pentru creșterea arendei.
Alte obiective pe care le poți vizita în județ sunt: localitatea Vorona cu Muzeul de Măști Populare Țugui Gheorghe, Rezervația Naturală Pădurea Vorona, localitatea Stâncești cu cetățile traco-getice, rezervația Bălțile Siretului sau Delta din Lunca Siretului (se află la granița dintre Botoșani și Suceava).
Dacă nu vrei să vizitezi județul, ci doar orașul Botoșani, atunci această listă cu obiective turistice te va ajuta.
Parcul Mihai Eminescu - cea mai frumoasă locație în care botoșănenii își petrec timpul liber. S-a deschis în anul 1869 pe locul fostei grădini Varna. În centrul parcului este un lac artificial deasupra căruia trec două poduri. Pe aleile principale sunt statui cu busturile personalităților care s-au născut în Botoșani.
În acest parc vei găsi câțiva arbori care au fost contemporani cu Mihai Eminescu. Dacă ajungi aici de sărbători, vei putea asculta cântecele fanfarei militare care sunt prezente în centrul parcului.
Vara, poți să te plimbi cu barca pe lac sau, cu bicicleta, trotineta, rolele sau poți pur și simplu să o iei la pas pe aleile umbroase și răcoroase.
Nu poți rata Centrul Vechi din Botoșani, unde vei găsi o colecție unică de aproape 60 de clădiri declarate monumente istorice. Ansamblul arhitectural are o vechime de peste 100 de ani, multe dintre aceste clădiri fiind ridicate la finalul secolului al XVIII-lea.
Centrul Vechi se află în jurul Pieții 1 Decembrie 1918 și Strada Mare. Această zonă a fost centrul de dezvoltare a orașului Botoșani, iar în urmă cu mai bine de 10 ani, o parte din clădirile Centrului Vechi au fost reabilitate.
Muzeul Etnografic oferă o viziune asupra arhitecturii populare și a ocupației oamenilor din zonă. Aici vei putea admira piesele de mobilier și ceramică, întregul loc fiind plin de cultură populară. De altfel, este printre cele mai importante obiective turistice din Botoșani.
Alte obiective sunt Casa Memorială Nicolae Iorga, Biserica Sfântul Nicolae Popăuți, Casa Antipa, Biserica Uspenia și multe altele.
Județul Botoșani are o frumusețe aparte și este ideal pentru iubitorii de natură, care vor să exploreze și se deconecteze de viața agitată de la oraș.
Printre obiectivele turistice naturale din Botoșani se numără:
Rezervația forestieră Pădurea Tudora, care se află la o altitudine de peste 550 de metri, se găsește în regiunea Dealu Mare - Tudora. Găsești aici specii de arbori de tisă, o specie de arbore rară pentru România.
De fapt, rezervația a fost constituită pentru conservarea acestui arbore, Taxus baccata, care este declarat monument al naturii pe întreg teritoriul țării.
În plus, dacă ai noroc, poți vedea vulpi, cerbi sau mistreți.
Trebuie să vezi și Lacul codrilor albastru, situat într-un luminiș al pădurii. Este plin de nuferi galbeni, care pot fi admirați cel mai bine în lunile iunie-iulie.
Există și un traseu marcat prin pădure, iar după o oră vei ajunge la Cabana Stejarul, la 10 kilometri de Botoșani.
Localitatea Agafton este una deosebită. Cel mai atractiv obiectiv turistic este Mănăstirea Agafton, care datează din secolul al XVI-lea.
Aici s-ar fi călugărit mătușile lui Mihai Eminescu, iar locul are o vegetație compusă din stejari și fagi, o priveliște absolut minunată.
Botoșani are 27 de arii naturale și protejate, așa că nu e de mirare că este un loc ideal pentru a explora natura, pentru a face drumeții sau a pentru activități sportive în aer liber.
Zona Rezervației Naturale Stânca-Costești sau Aria Protejată Vorona sunt doar două dintre multele trasee care merită descoperite.
Puțini știu, dar Botoșani se află pe locul doi în România, după Tulcea, în ceea ce privește suprafața de apă dulce. Dintr-o suprafață totală a județului de aproape 5.000 de kilometri pătrați, o mare parte este acoperită de iazuri, lacuri artificiale, lacuri naturale, pârâuri și râuri.
Este un loc ideal pentru pasionații de mountain bike, cei care iubesc sportul în natură, activitățile recreative sau pur și simplu relaxarea într-un peisaj verde.
La intrarea în județul Botoșani, la doi kilometri de la DN 28 B, poți vizita Podgoria Rădeni, o continuare a celebrelor podgorii Cotnari din Iași.
Localitatea Tudora este o așezare străveche și foarte bine conservată. Aici te poți bucura de natură și poți face plimbări și drumeții.
Orice ai alege să faci în județul și orașul Botoșani, nu uita să te bucuri de vacanță, să guști din preparatele tradiționale și să guști din vinul făcut de localnici, care este roșu rubiniu, extrem de gustos și aromat.
(StirilePROTV)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024