O mână de oameni a fost prezentă joi după-amiază la mormântul în care se odihnește veșnic elevul Mugur Călinescu, îngropat alături de mama sa, Rodica Unceanu, care s-a dus în lumea celor drepți în urmă cu patru ani.
Pentru amândoi a fost săvârșită o slujbă de pomenire, mai ales că pe data de 13 februarie s-au împlinit 35 de ani de la moartea lui Mugur Călinescu.
Un gest mic, pentru o jerftă mare.
„Vedem magnitudinea jerfei pe care a fost dispus să o facă pentru a rosti ceea ce ceilalți nu aveau curaj să rostească. Și de aia spun că avem această datorie, e o mică jerftă, o mică recunoștință pe care noi o aducem prin această pomenire. Mi-aș dori, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facem mult mai mult”,
Bogdan Cărăușu, președinte Asociația Scut Botoșănean
Bogdan Cărăușu s-a arătat descumpănit de faptul că acest eveniment, anunțat public cu o săptămână înainte, nu a stârnit interesul revoluționarilor declarați de la Botoșani.
„Din păcate el nu că nu e cunoscut în Botoșani, este aproape necunoscut pentru botoșăneni. Și avem atâția revoluționari în Botoșani care puteau să vină și ei aici, spre exemplu, pentru că, vorba aia, reprezintă oamenii care au luptat de aceeași parte a baricadei, nu? Împotriva comunismului. Și atunci puteau să vină și ei. Anunțul a fost făcut de o săptămână de zile, se știa că îl vom comemora pe Mugur Călinescu, era frumos să fie și dumnealor aici”,
Bogdan Cărăușu, președinte Asociația Scut Botoșănean
Mugur Călinescu a plătit cu viața, spre deosebire de ceilalți, care au rămas să se bucure de avantajele pe care le au din postura de luptători împotriva comunismului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024