Cunoscutul compozitor şi pianist botoşănean ar putea primi titlul de cetăţean al municipiului Botoşani, în urma unei propuneri care urmează a fi înaintată plenului Consiliului Local de către primarul Ovidiu Portariuc.
Bogdan Ota este deja un nume în lumea artistică, iar talentul său este recunoscut de iubitorii de cultură din multe ţări din Uniunea Europeană şi nu numai. El s-a lansat la emisiunea „
Norvegienii au talent”, fiind stabilit în ţara amintită. „
Avem o propunere pe care vrem să o facem în curând, dacă nu în următoarea şedinţă de Consiliu Local, oricum cât de curând, propunerea ca Bogdan Ota să devină cetăţean de onoare al Botoşaniului, pentru că deja reprezintă imaginea Botoşaniului în lume, nu numai la nivel naţional, deja este un brand şi cred că ne reprezintă cu succes şi merită acest titlu. Să ne recunoaştem valorile atât timp cât sunt recunoscute şi de ceilalţi. Noi avem de multe ori talentul să îi recunoaştem când nu mai sunt”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc. Bogdan Ota a susţinut deja trei concerte de la Botoşani, două dintre ele în aer liber la Zilele Oraşului, respectiv Festivalul Verii precum şi la Teatrul Mihai Eminescu în sala mare, spectacolul având loc cu casa închisă.
CITEŞTE ŞI:
Bogdan Ota, concert la superlativ cu primar şi public în picioare – VIDEO & GALERIE FOTO