Direcţia Silvică Botoşani se confruntă în acest an cu o problemă de care nu a mai avut parte: nu are cumpărători pentru lemn. Şi asta nu fiindcă efectiv nu ar mai fi agenţi economici interesaţi, ci pentru că firmele din domeniul exploatării lemnului au decis să boicoteze licitaţiile organizate de silvicultori.
Este o practică întâlnită în toată ţara şi care afectează şi activitatea silvicultorilor de la Botoşani.
„Faţă de anii anteriori am avut unele probleme privind adjudecarea prin licitaţii de către operatorii economici a masei lemnoase pe picior. În semn de solidaritate cu acţiunile de protest organizate la nivel naţional de către Asociaţia Forestierilor din România şi la nivelul judeţului Botoşani adjudecarea de masă lemnoasă s-a făcut abia la a treia licitaţie, cu o întârziere de aproape două luni faţă de data normală”,
Constantin Temneanu (foto jos), şef birou tehnic Direcţia Silvică Botoşani.
Asociaţia Forestierilor din România a iniţiat această formă de protest prin intermediul societăţilor comerciale arestate să participe la licitaţiile organizate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva acuzând RNP-ul că joacă un rol dublu în viaţa pădurii: de administrator şi de agent economic. Totodată, acuză şi poziţia de monopol a Romsilva şi o creştere a preţului lemnului de 300% în ultimii cinci ani.
43.000 mc a recoltat Direcţia Silvică Botoşani în acest an
116.000 mc şi-a programat Direcţia Silvică să recolteze în acest an
(S.B.)
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
FC Botoșani și-a aflat PROGRAMUL pentru următoarele CINCI etape
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile