270 de retrageri din Cluj
120 de retrageri la Bihor
150 de retrageri la Timiș
100 de retrageri și la Arad
Și lista poate continua cu enumerarea altor județe unde este înregistrat acest fenomen.
Nici județul Botoșani nu face excepție, astfel că până miercuri președinții din 75 de secții de votare au fost deja înlocuiți.
Situația a fost făcută publică de Biroul Electoral Județean (BEJ) de la Botoșani.
„A avut loc o nouă extragere, sunt 75 de președinți din 425 de secții de votare. Din rândul celor 75 de președinți de secții au fost următoarele situații: cei care au făcut cereri de înlocuire, cei care nu au putut fi contactați telefonic și nu s-au prezentat la instruire”,
judecător Lăcrămioara Axinte, președinte BEJ Botoșani.
Motivele invocate sunt diverse, de la afecțiuni medicale la aspecte de țin de viața personală a oamenilor. Există și cazuri în care persoanele extrase din lista corpului experților electorali nu au răspuns pur și simplu la telefon sau au plecat deja în străinătate.
„Într-un fel, cel care a avut programată nunta pe data de 7, el este socru mare sau naș. Totuși nuntă fără socru sau naș nu se poate. O să mai fie probabil și din această extragere, o doamnă care este în concediu medical și este la pat și nu are cum să ajungă”,
judecător Lăcrămioara Axinte, președinte BEJ Botoșani.
Legislația privitoare la organizarea scrutinelor nu a fost actualizată de aproape două decenii, astfel că, dacă nu se vor lua măsuri, același lucru s-ar putea întâmpla și la viitoarele alegeri.
„De când s-a aprobat legea în 2000 s-a înființat AEP. Sunt 18 ani de atunci. Asta ar trebui să fie atribuția AEP, tragerea la sorți a președinților secțiilor de votare din lista experților deținută de AEP. Legea a rămas în forma veche și atunci d-na președinte a Tribunalului o să facă o mie și o sută de extrageri pentru că AEP nu și-a actualizat baza de date, acesta este adevărul”,
judecător Lăcrămioara Axinte, președinte BEJ Botoșani
Nicăieri nu se arată că acest val de retrageri ar putea fi pus pe seama unui boicot generalizat în ceea ce privește referendumul pentru familie ce va avea loc la finele acestei săptămâni.
Motivațiile nu pot fi de ordin financiar în condițiile în care la scrutinele anterioare, indemnizațiile au fost fixe și la un nivel mai scăzut.
La referendumul pentru familie, președinții secțiilor de votare primesc 10% din valoarea salariul minim pe economie, dar nu mai mult de cinci zile, ceea ce înseamnă 190 de lei pe zi, impozabil, iar membrii 5% din salariul minim, dar nu pentru un interval mai mare de 3 zile, ceea ce înseamnă 95 de lei pe zi.
400.157
de buletine de vot au fost tipărite pentru județul Botoșani
Acestea se află în custodia Prefecturii și vor fi păzite de structurile MAI.
„În acest moment suntem în grafic în desfășurarea tututor activităților de pregătire a referendumului național din zilele de 6 și 7 octombrie. În cursul zilei de mâine (astăzi, n.r.) va avea loc o ședință a comisiei tehnice județene în care se vor stabili toate măsurile ce trebuie luate pentru desfășurarea în condiții normale a referendumului”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
1.559.000 lei
au fost alocați județului Botoșani pentru organizarea referendumului pentru familia
1.290.000 lei
reprezintă cheltuieli cu personalul din secțiile de votare
267.000 lei
sunt cheltuielile cu bunurile și serviciile
Alegătorii trebuie să răspundă la următoarea întrebare: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".
Participanții la referendum trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu".
Parlamentul a adoptat în 11 septembrie proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”,
se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.
364.460
este numărul total de alegători cu drept de vot de la nivelul județului Botoșani
NOTĂ: Pot vota în zilele de 6 și 7 octombrie, tinerii de la Botoșani care împlinescu 18 ani într-una din cele două zile.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024