După ce a fost suspendată ședința ordinară a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) pentru societatea Urban Serv, a venit rândul celei de la Modern Calor unde cuvântul a fost luat de președintele Consiliului de Administrație, Constantin Zărnescu.
Acesta a cerut să fie constituit un secretariat tehnic pentru desfășurarea în condiții legale a ședinței ordinare după care a cerut detalii privitoare la prezența acționarilor.
”Vă rog să spuneți să constatați și să ne comunicați pentru înregistrare, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru ținerea acestei ședințe ordinare care a fost convocată în conformitate cu prevederile legale în urmă cu 30 de zile”
Constantin Zărnescu, președintele CA al Modern Calor
Cum din cei 23 de consilieri locali nu au fost prezenți decât Paul Onișa, Lucel Butnariuc, Cristinel Brumă, Călin Bosovici, Corneliu Furtună și Tereza Nica, ședința a fost amânată pentru vineri, de la ora 13:30.
Președintele CA de la Modern Calor a criticat dezinteresul consilierilor locali de a lua parte la ședința care a fost convocată, conform legii, cu 30 de zile înainte.
”Având în vedere această situație penibilă, nu aș fi spus că este penibilă dacă în momentul anterior acestei ședințe a noastre nu ar fi fost și o altă ședință programată. În această situație mă văd obligat să declar ședința închisă și să purcedem la cele legale, adică amânarea pentru data de mâine la aceeași oră cu aceeași ordine de zi. Vă mulțumesc foarte mult pentru amabilitatea de a fi prezenți astăzi. Mulțumesc în primul rând doamnelor care sunt prezente și care în general astăzi ar fi avut și altă treabă. Cu toate acestea au dat dovadă de ceea ce ar fi trebuit să avem mai mulți dintre noi”
Constantin Zărnescu, președintele CA al Modern Calor
Acestea fiind spuse, puținele persoane ce s-au aflat în sala de ședințe a Consiliului Local au părăsit instituția. (G.E.)
Moruțan, aproape să semneze un contract „frumușel”: E foarte bine, recuperat total
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
O firmă din Botoșani va realiza documentația pentru renovarea unei săli polivalente
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Alexia Tudose își va spune povestea în lacrimi pe scena de la Românii au Talent – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Jucătorul transferat de FC Botoșani vrea titlul cu… Rapidul: Toate echipele au șanse să câștige
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
„Sahara Estului”: Zeci de reclamații depuse la Garda de Mediu
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile