Bolidul unui director din Botoșani i-a enervat pe locuitorii unui bloc din zona Pieţii Centrale şi i-a supărat, se pare, şi pe angajații de la Filiala Crucea Roșie, după ce a fost parcat în bătaie de joc, într-un spațiu rezervat organizaţiei umanitare. Ba mai mult și pietonii care treceau prin zonă au avut de suferit, fiind nevoiți să înconjoare autoturismul pe stradă.
Persoana acuzată că își lasă mașina neregulamentar și împiedică astfel circulația pietonală în zona unde se află Crucea Roșie este Daniel Alexandru, directorul adjunct la RADET, care deține un Audi A4.
Unul dintre botoșănenii din zonă a arătat că, ”din ce am aflat de la cei de la Crucea Rosie, acest domn Alexandru Daniel care se pare ca e președintele ANRSC și a cărui sotie a trecut odată cu ordonanța în rândurile PSD-ului, încalcă de ani buni legea și își parchează bolidul pe trotuar și anume pe spațiul rezervat în exclusivitate celor de la Crucea Rosie. Mai mult daca va veți deplasa în zonă o să vă confirme cei angajați acolo că, cu toate că i-a atras atenția de nenumarate ori vizavi de încălcarea legii, acesta îi ignoră sau le vorbește vulgar”.
De asemenea, cititorul a mai menționat că: ”Cel mai grav e că toți trecători și mai ales mamele cu cărut cu copii trebuie să ocolească această mașină direct prin stradă și să fie atente la mașinile aflate în mișcare.Țin să menționez că acest domn are garaj în spatele blocului dar îi e lene să parcheză acolo, deși aleea e goală în spate”.
Contactat telefonic de Botoșăneanul, Daniel Alexandru ne-a declarat că se află la București și nu avea cum să-și parcheze mașina într-un loc rezervat de Crucea Roșie.
”Nu eu, cu mare drag aș parca corespunzător. Sunt la București, nu am cum. Posibil eu să stau acolo, ce-i drept lângă Crucea Roșie, mai am și alți vecini, dar nu e mașina mea”, a spus în primă fază directorul.
După ce i-am descris mașina și locul unde a fost fotografiată, Daniel Alexandru și-a amintit.
Directorul a presupus inițial că fotografiile au fost făcute în perioada în care soția sa născuse:
”Mașina este a mea, dar nu o conduc eu. Am să verific, s-ar putea să conducă soția, s-ar putea să conducă altcineva, deci nu sunt eu. Dar nu sunt probleme. Soția mea cred că născuse știți că avem un copil mic, e posibil că a parcat într-o zi. A parcat într-o zi cu acceptul Crucii Roșii. Nu are cum să stea acolo, știu că încurcă circulația. Cred că era imediat după naștere, când a adus copilul acasă. Am să o sun și eu să văd când a parcat. Este posibil ca imediat după naștere să fi parcat, dar cu acceptul Crucii Roșii, când i-am rugat. Ce pot să zic, nu comentez, sunt aici, nu parchez neregulamentar.”
[[galerie-foto]]
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024