Avertismentul cu privire la aceste boli a fost dat de către un medic de la Maternitatea Botoșani.
Medicul șef al Secției Neonatologie, Carmen Zaboloteanu, s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la malformațiile cardiace. Inclusiv în acest an s-au născut la Maternitatea Botoșani bebeluși cu aceste boli grave.
Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie
„Este o luptă contracronometru. În primul rând să pui diagnosticul și ulterior să stabilești conduita terapeutică"
În astfel de cazuri este nevoie de intervenție chirurgicală pe cord la nou-născut. Însă în întreaga țară sunt extrem de puțini medici cardiologi pediatri. La Botoșani nu există niciunul. Dacă ar exista, diagnosticul ar fi pus extrem de rapid.
Centrele din România sunt aglomerate și cu greu se găsesc locuri pentru bebelușii de la Botoșani.
Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.
„În România sunt foarte puține centre, sunt foarte aglomerate. Dorința ar fi să avem un medic cardiolog pediatru care să pună acel diagnostic și să stabilească cât mai repede conduita terapeutică. Lipsa aceasta nu este doar aici. La nivelul Moldovei sunt maximum 4 medici cardiologi pediatri care pot pune acest diagnostic. Începem să sunăm și peste tot primim «nu este niciun loc liber, nu avem locuri, reveniți peste o lună»"
De asemenea, cadrele medicale susțin că este important ca sarcinile să fie monitorizate pentru ca aceste malformații să fie depistate la timp.
Secretarul unei primării dat pe mâna procurorilor, în urma unui control comandat de prefect – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 02, 2025
Tot mai mulți copii din Botoșani ajung la spital din cauza consumului de alcool
Redacția Botoșăneanul
Apr 02, 2025
Botoșăneancă de 29 de ani prinsă în flagrant în timp ce dădea mită la Permise - VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 02, 2025
Atenționare din partea DSVSA Botoșani pentru fermierii din județ privind o boală contagioasă
Redacția Botoșăneanul
Apr 02, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile