După introducerea fişelor prin care bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean Mavromati îşi pot alege meniul pentru a doua zi, după preferinţe, Florin Ţurcanu revine cu o nouă serie de chestionare. De această dată, botoşănenii care au fost spitalizaţi îşi vor exprima opiniile cu privire la serviciile medicale dar şi modul în care au fost trataţi în cadrul unităţii spitaliceşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean a menţionat că introducerea chestionarelor este valabilă de astăzi, luni 13 august 2012.
„Începând de astăzi la Spitalul Judeţean va fi fişa fiecărui pacient la plecare, să îşi dea cu părerea dacă condiţiile au fost bune, ce propun ei ca să se îmbunătăţească condiţiile şi actul medical, aşa cum le cerem la început să ne spună ce vor să mănânce, la plecare fiecare om să îşi treacă acolo poziţia în ceea priveşte modul în care a fost tratat în spital”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele CJ. De asemenea, unul dintre consilierii de la cabinetul preşedintelui CJ se află în permanenţă la Spitalul Judeţean pentru a verifica dacă activitatea decurge la parametri normali dar şi pentru a constata eventuale nereguli.
Citeşte şi:
De astăzi bolnavii de la Mavromati îşi aleg meniul după preferinţă