Numele celui care îi va lua funcția lui Radu Judele urmează să fie anunțat oficial peste aproximativ trei luni de zile. Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani a declarat că a preluat atribuțiile aferente acestui post pentru a se dumiri exact care sunt misiunile unui administrator public al județului.
Iar în termenul de trei luni de zile ar urma să testeze trei persoane pentru a constata dacă se pliază pe cerințele acestei funcții. Una este femeie.
Surpriza vine însă de la una dintre variantele masculine. Mai multe surse din Consiliul Județean l-au indicat ca fiind în cărți pentru a fi administrator public pe Cătălin Precul, un tânăr de 29 de ani, din Vlăsinești, ales pe lista PSD la județ.
Tânărul licențiat în drept s-a prezentat deja în mai multe rânduri la CJ pentru a fi inițiat în ale administrației publice. Aceleași surse susțin că în perioada de inițiere de câteva luni, Cătălin Precul ar urma să presteze o activitate mai mult onorifică, fără a fi plătit.
Întrebat despre o posibilă numire a sa pe acest post, tânărul a arătat că nu poate oferi detalii în mod oficial.
”Nu pot confirma în acest moment așa ceva. Eu nu am fost anunțat încă. În cazul în care, se confirmă, o să dau mai multe declarații”,
Cătălin Precul, consilier județean PSD
Totuși, în cazul în care zvonurile se concretizează:
”Sunt onorat să aflu că aș fi desemnat pentru asemenea funcție dar repet, nu pot confirma nimic. Este o mare onoare și o funcție care obligă la calitate și la realizarea unor servicii pentru comunitatea botoșăneană, bineînțeles că mi-ar plăcea dar important este să reușesc să aduc un plus valoare, nu să ocup un post doar pentru că este ceva extraordinar”
Cătălin Precul, consilier județean PSD
Cătălin Precul este născut pe 9 iulie 1987, în comuna Vlăsinești județul Botoșani. A absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Al. Ioan Cuza.
”Pot să spun că am luat nota 10 la lucrarea de licență. Momentan nu activez în domeniul juridic ci sunt coordonator la un centru de consultanță rurală, se numește Agrom - Ro – Sucursala Botoșani”
Cătălin Precul, consilier județean PSD
Nu a fost extrem de volubil vis a vis de această funcție nici Costică Macaleți care însă a confirmat că există într-adevăr trei persoane testate.
”Trebuie să mă lămuresc eu cam ce profil trebuie să aibă. Vreau să pun un om care să facă treabă și în primul rând să fie foarte, foarte corect”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Postul de administrator public este unul de durată determinată, Radu Judele pierzându-și funcția odată cu ceilalți membri ai cabinetului fostului președinte, Gheorghe Sorescu.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024