În această dimineață, un bărbat din Săveni , în timp ce efectua lucrări agricole în gospodărie, a găsit un obiect ce părea a fi un element de muniție. El a cerut ajutorul autorităților.
La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre o bombă de aruncător de 60 mm. Aceasta a fost ridicată, transportată și depozitată în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrusă.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.
Dormitor pentru proaspeți părinți: idei pentru un spațiu calm și funcțional
Sergiu Bălășcău
Jan 31, 2025
Țigara care i-a adus sfârșitul: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a adormit fumând
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
UPDATE Atenţie! Meteorologii au emis COD GALBEN pentru judeţul Botoşani: Vizibilitate tot mai redusă
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Bețivii în vizorul poliției: Au fost aplicate amenzi de 8.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile