Vineri, 18 mai 2018, tânărul de 16 ani care este cercetat pentru că ar fi omorât-o pe Petronela Mihalachi a ieșit din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Bogdan Ionel a fost dus în fața instanței de judecată cu propunere de prelungire a mandatului de arestare preventivă care urmează să expire săptămâna viitoare.
Era prins în cătușe de alt tânăr, la rândul lui arestat preventiv și și-a ținut tot timpul capul plecat.
Magistrații și-au însușit cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și au decis că tânărul care este cercetat pentru omor calificat nu poate fi eliberat din arest.
Între timp, procurorul de caz care instrumentează acest dosar are în lucru una dintre cele mai complexe și laborioase anchete din cariera sa. În primul rând pentru că presupusul făptaș este minor, iar în al doilea rând din cauza numeroaselor piste, probe sau declarații contradictorii.
Bogdan Ionel a fost audiat de mai multe ori de procurorul de caz și dacă în primă fază și-a recunoscut fapta, ulterior și-a modificat variantele cu privire la ceea ce s-a întâmplat în după amiaza zilei de 25 aprilie.
Într-una din ele tânărul le-a declarat procurorilor că, de fapt, criminalul ar fi un bărbat bine făcut și cu multe tatuaje pe care l-ar fi văzut în pădure la Pacea.
Apoi că ar fi acționat la cererea unui grup de persoane.
În ultimă fază, Bogdan Ionel își acuză iubita că ar fi fost cea care a înjunghiat-o pe Petronela Mihalachi.
„Vine cu tot felul de variante: audierea și varianta. A declarat că era cu fata și ar fi înjunghiat-o prietena lui”,
Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Între timp, fata a fost externată de la Psihiatrie.
Petronela Mihalachi și Bogdan Ionel s-au întâlnit în fatidica după amiază de miercuri și au mers la Pacea. Crima ar fi avut loc în jurul orei 19:00.
Două ore a durat aproximativ identificarea victimei. S-a căutat inclusiv printre persoanele date dispărute și care corespundeau ca vârsă.
În jurul orei 21:00 se știa cine este fata, pe de o parte pe pista pe care au mers anchetatorii, pe de altă parte, urmare a fotografiilor apărute în mass media și apoi devenite virale pe rețelele de socializare. Prietenii Petronelei i-au recunoscut articolele vestimentare.
Colega de apartament a Petronelei a mers direct la Poliție. La fel și sora lui Bogdan, care a dus o parte din hainele lui.
În jurul orelor 23:30 anchetatorii au plecat de la locul crimei și au mers la domiciliul lui Bogdan Ionel.
Identificarea autorului a dus implicit și la demararea audierilor. Târziu, peste miezul nopții, spre orele dimineții.
Polițiștii și procurorul au întâmpinat o nouă problemă legată de faptul că băiatul este minor. Și audierile trebuiau să fie făcute în prezența unui părinte sau tutore legal.
A fost sunat directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și trezit din somn la ora 3:00 dimineața pentru a fi prezent la audierea băiatului de 16 ani.
S-au purtat mai multe discuții, având în vedere că Bogdan nu era în evidențele acestei instituții. În fața acestei situații, directorul Direcției Copilului a participat totuși la audieri.
Mai departe, fiecare etapă din dosar a presupus obținerea a numeroase avize dat fiind faptul că este vorba despre un minor și sunt necesare tot felul de semnături ale persoanelor implicate.
Inclusiv pentru examinarea sa medicală a fost nevoie de sesizarea instanței de judecată care să dea aprobare, având în vedere că la acel moment anchetatorii nu puteau intra în legătură cu părintele, adică cu mama.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024